Spitalul din Fălticeni are un Comitet Director proaspăt instalat. Cine ocupă funcțiile și care sunt obiectiveleSănătate

Spitalul din Fălticeni are un Comitet Director proaspăt instalat. Cine ocupă funcțiile și care sunt obiectivele

       Accesări: 2784

Posturi ocupate, echipă consolidată. Spitalul Municipal Fălticeni funcționează cu un Comitetul Director proaspăt instalat, deși formula este exact aceeași ca și cea de până acum. Cele mai importante funcții din unitatea medicală, după cea de manager, au fost scoase la concurs, iar candidații și-au depus dosarul, având la dispoziție tematici și bibliografii specifice.

Este vorba despre posturile de director medical, director financiar-contabil și director de îngrijiri.

Din comisia de concurs au făcut parte doi reprezentanți ai spitalului, un reprezentant al administrație locale, reprezentanți ai organizațiilor profesionale și de sindicat.

La concursul organizat de spital s-au înscris patru candidați, câte unul pentru posturile de director medical și director financiar-contabil, respectiv doi candidați pentru postul de directorul de îngrijiri.

Comitetul Director este practic echipa care gestionează activitățile medicale, administrative și financiare ale unui spital.

În urma susținerii concursului au fost validați medicul Lilian Dodu pentru postul de director medical, Rodica-Lia Munteanu pentru postul de director financiar-contabil, iar asistentul Liliana Filip pe postul de director de îngrijiri.

Candidații admiși pentru concurs au obținut, în urma probelor susținute, note foarte bune (directorul medical – 9,86, directorul de îngrijiri – 9,60, directorul financiar-contabil – 9,86).

Managerul Vlad Morariu ne-a declarat că așteptările lui de la membrii Comitetului Director este să asigure funcționarea spitalului în bune condiții și în siguranță deplină pentru personalul medical și pacienți.

Concursul a fost organizat într-o perioadă în care angajările în sistemul bugetar sunt blocate, însă, potrivit managerului Vlad Morariu, acesta s-a putut desfășura în baza prevederilor OUG 34/2023, posturile Comitetului Director fiind posturi unice.

Printre obiectivele declarate ale Comitetului Director se numără îmbunătățirea calității serviciilor medicale, creșterea și maximizarea veniturilor spitalului, eficientizarea activității medicale, îmbunătățirea calității îngrijirii acordate pacienților, reducerea infecțiilor asociate asistenței medicale, reducerea evenimentelor adverse asociate activității spitalicești.

Mandatele obținute de Lilian Dodu, Rodica-Lia Munteanu și Liliana Filip sunt valabile timp de patru ani, un nou concurs urmând să fie organizat, conform legislației în vigoare, în anul 2027.

ȘTIRI