Şomuz Fălticeni poate încurca socotelile Bucovinei Rădăuţi în privinţa barajului de promovare. Meci deschis oricărui rezultatSport

Şomuz Fălticeni poate încurca socotelile Bucovinei Rădăuţi în privinţa barajului de promovare. Meci deschis oricărui rezultat

       Accesări: 800

Etapa de sâmbătă, 17 aprilie 2021, propune o nouă confruntare între echipe de fotbal din judeţul Suceava.

Pe Stadionul „Constantin Jamaischi”, de la ora 17.00, Şomuz Fălticeni primeşte vizita Bucovinei Rădăuţi, echipă aflată pe poziţia a doua a clasamentului, care le permite rădăuţenilor să participe la turneul de baraj pentru promovarea în Liga a 2-a.

Din această perspectivă, este un meci cu miză pentru echipa vizitatoare, care nu-şi permite să piardă puncte.

În lipsa mizei, pentru fălticeneni rămâne orgoliul de a obţine un un rezultat bun pe teren propriu, ceea ce nu s-a întâmplat în meciurile oficiale din sezoanele precedente, când Rădăuţiul a câştigat de două ori.

În tur, la Rădăuţi, fălticenenii au fost nevoiţi să se mulţumească cu un singur punct, după ce au condus cu 2-1 până în minutul 85. În urma acelui meci, căpitanul Şomuzului, Eduard Julei, a primit o suspendare de 6 etape. Julei şi camerunezul Christ Afalna au fost eliminaţi, ceea ce a influenţat soarta celor trei puncte, dar şi evoluţia echipei în ultimele două meciuri ale turului.

Aşadar, meciul de sâmbătă rămâne deschis oricărui rezultat, prilej pentru un joc atractiv.

„Pentru noi, aparent, jocul de sâmbătă este unul fără miză. Nu cred că mai putem atinge obiectivul, dar ambiţiile vor fi mari. Multă lume vorbeşte de aranjamente, jocuri de culise, lucruri ce nu-şi au rostul într-o competiţie sportivă. Am văzut şi declaraţiile celor de la Rădăuţi, care spun că le mai trebuie 7 puncte pentru a fi matematic în play-off. Vă asigur că puncte la noi vor fi foarte greu de luat, dar în sport este totul posibil. Şi vă mai asigur că, atat timp cât voi fi la cârma unei echipe, nu voi accepta sa fiu sprijinul altei concurente. Cine va fi mai bun să câstige!”, a declarat antrenorul Daniel Stoica pentru Cronica de Fălticeni.

Partida va fi condusă de o brigadă de arbitri formată din: Moroiță Andrei (Ploieşti) – la centru, Bălan Gheorghită (Piteşti) – asistent 1, Ionescu Mihai Marian (Suseni – Argeş) – asistent 2.

Observatori: Patrichi Stefan (Iaşi) şi Tănasă Mihail Gabriel (Botoşani).

Programul etapei a 16-a (17 aprilie, ora 17.00):

Şomuz Fălticeni – Bucovina Rădăuţi

Sporting Vaslui – Foresta Suceava

Huşana Huşi – Ceahlăul Piatra Neamţ  

Bradu Borca – Ştiinţa Miroslava  

Dante Botoşani – CSM Paşcani

ȘTIRI