Accesări: 2182

Un moment de neatenţie a fost suficient pentru producerea unui accident rutier, în urma căruia două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

O coliziune între două autoturisme s-a produs în seara zilei de duminică, 6 septembrie 2020, în jurul orei 22.15, la intersecţia unui drum comunal cu Drumul European 85 care face legătura între Suceava şi Fălticeni.

În timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal 70 A, în afara localității Cumpărătura, la intersecția cu DN 2, o femeie, în vârstă de 20 de ani, din comuna Cornu Luncii, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Suceava, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului a rezultat rănirea atât a bărbatului aflat la volan, cât şi a unei pasagere din autoturismul condus de tânăra din Cornu Luncii.

Cele două persoane rănite au fost transportate cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii conducători  auto au fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural, ne-a transmis IPJ Suceava.

ȘTIRI