Motto: „Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate…”.
Regina Maria – Testament
În primăvara anului 1916, în Regatul României era încă pace. Taberele erau oarecum împărțite, din ce în ce mai mult războiul părea inevitabil și pretutindeni se discuta de partea cărei alianțe urma să lupte armata română. În Europa, Războiul cel mare izbucnise de doi ani, deși în socotelile diplomaților și în estimările strategilor militari, acesta fusese prevăzut să înceapă mai târziu. Din vara anului 1914, mii de români din Transilvania, Bucovina, Basarabia și alte provincii românești aflate sub stăpânire străină luptau deja pe front, unii chiar împotriva altora.
Deși era în doliu după moartea Reginei Elisabeta, Casa Regală a României începuse o campanie de pregătire și de mobilizare a opiniei publice pentru războiul care avea să vină. În acest context, pe 17 mai 1916, cu doar câteva luni înainte ca România să intre în război de partea Antantei, regina, însoțită de fiicele sale, principesele Elisabeta și Maria, și de o suită regală din care făceau parte ministrul Agriculturii și Domeniilor, Alexandru Constantinescu, aghiotantul regal, colonelul Joseph Ballif, și doamnele de onoare ale curții, a pornit din halta Cotroceni într-o vizită caritabilă către nordul Moldovei.
Miercuri dimineața, pe 18 mai, regina a sosit la Dorohoi. După vizita de aici, a urmat Botoșaniul. Maria ajunge, rând pe rând, în orașele Moldovei, unde este întâmpinată cu multă căldură și flori de primăvară. Apoi, trenul regal în care călătorea regina împreună cu suita sa a rămas în noaptea de 18 spre 19 mai în gara Liteni. Majestatea Sa a petrecut noaptea în tren, cum se întâmpla frecvent pe timpul vizitelor prin țară.
A doua zi dimineața, Regină Maria a sosit în gara din Fălticeni, fiind întâmpinată cu mare bucurie de autoritățile locale conduse de primarul orașului, avocatul Octav Lovinescu, și de un numeros public venit să o salute. Din Monitorul Oficial nr. 41 din 25 mai 1916 aflăm că „Joi, 19 Maiu, la orele 9½, M.S. Regina a sosit la Fălticeni și, încurajată de persoanele oficiale și de doamnele din comitet, a procedat la împărțirea ajutoarelor în grădina publică a orașului. Apoi a vizitat spitalul «Stamati», precum și mai mulți săraci și bolnavi la domiciliile lor, împărțindu-le ajutoare și adresându-le cuvinte de mângâiere”.
La început de secol XX, Fălticeni era o comunitate oarecum conectată la lumea modernă a acelor ani. Din 1887, aici se putea ajunge cu trenul, linia Dolhasca–Fălticeni, construită în doi ani, fiind una dintre primele secții secundare din rețeaua feroviară a Moldovei. Iar din anul 1896, în Fălticeni se putea vorbi la telefon.
În contrast cu mediul rural cât se poate de românesc din jurul orașului, Fălticeni, ca și alte târguri din nordul Modovei, avea o înfățișare cosmopolită, unde românii trăiau alături de evreii stabiliți aici, în număr mare, cei mai mulți sosiți din Galiția și din Rusia, în secolul al XIX-lea.
Așa cum îl descrie Nicu Gane, micul și veselul târg, situat pe un platou între râurile Moldova și Șomuz, era înzestrat cu „strade largi, bine prunduite, cu case albe, curate, umbrite de plopi înalți ce păreau că străjuiesc asupra locuitorilor.
Acolo, printre dealurile ce odată fuseseră acoperite cu păduri, tăiate apoi de lăcomia omenească, la Adormirea – catedrala orașului, zidită de spătarul Mihai Gane pe la 1827, al cărei „turn cu ceas, învelit cu tinichea” a străjuit multă vreme întinderea orașului, s-a închinat domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Mai înainte, în corul acesteia, elevul seminarist Ion Creangă glăsuise, întru slava Domnului, frumoasa cântare pascală a ortodoxiei „Îngerul a strigat”, impresionând credincioșii cu vocea sa.
Fălticeni, târgul care de-a lungul vremurilor a dat sau a găzduit minți luminate, avusese și oameni devotați ideii de dezvoltare a urbei. Încă din 1860, aici, iconomul stavrofor Iftime Stamati a dat în folosință un modern spital pentru acea vreme, alcătuit din opt saloane, cu 40 de paturi, și paraclisul Sf. Cuvios Iftimie cel Mare.
Spitalul Stamate, devenit apoi spital județean, va fi pus, ca și spitalul israelit Elias (cunoscut de noi, cei născuți aici, ca Maternitatea), la dispoziția armatei pentru îngrijirea răniților aduși de pe front, în ambele războaie mondiale.
Farmacistul Carol Vorel (sec. al XIX-lea) și-a lăsat amprenta asupra orașului, implicându-se și în înfrumusețarea acestuia, prin amenajarea grădinii publice situate între spital și prefectură.
Aici, în foișor, în zilele de sărbătoare, cânta fanfara militară.
Din 1913, pe străzile orașului putea fi văzută o mașină a salvării, de producție franțuzească, grație demersurilor întreprinse la Paris de către doctorul Gabriel Tatos. În vara acelui an, de altfel, orașul se confruntase cu o puternică epidemie de holeră, adusă de soldații infectați pe teritoriul Bulgariei, în cel de-al Doilea Război Balcanic.
În cursul scurtei sale treceri prin Fălticeni, regina a putut admira atmosfera urbei, descrisă atât de bine de medicul ardelean Vasile Bianu, sosit aici, un an mai târziu, pentru a trata răniții aduși de pe front. „Orăşelul drăguț, de pe dealul care stăpânește Valea Şomuzului, aflat la granița cu frumoasa Bucovină, este plin de verdeaţă, plin de grădini și de arbori, la umbra cărora stau adăpostite casele cochete, parfumate de mirosul nenumeratelor și variatelor flori ce-ţi înveselesc privirea din toată părţile. Ai crede că te afli într’o staţiune climaterică și de vilegiatură. Aici se află modesta locuinţă, înăbușită într’un noian de vegetaţie, a mult gustatului nostru scriitor fruntaș Mihail Sadoveanu. (…) Străzile pavate cu bolovani mărunţi, iar trotoarele cu lespezi mari pătrate de piatră adusă din Galiţia oferă o imagine plăcută” , spune Bianu.
Cu aproape 10.000 de locuitori, Fălticeni era, în preajma primei conflagrații mondiale, un important centru administrativ și cultural al Moldovei, administrația locală trebuind să planifice mobilizarea, aprovizionarea și organizarea serviciilor publice în contextul pregătirilor de război. Vrednicul primar, Octav Lovinescu, bucurându-se de stima orășenilor, conducea cu multă râvnă și pricepere administrația oraşului, chiar și atunci când va fi nevoit să transforme frumosul palat al Primăriei în spital militar rusesc, iar serviciile acesteia să le mute în propria casă.
Fălticeni avea propriul ecou în Casa Regală. După Războiul de Independență, devenise legendă curajul și sacrificiul dorobanților fălticeneni, comandați de maiorul erou Nicolae Ioan, căzut în fruntea acestora, atacând Plevna. Apoi, în 1907, Regimentul „Suceava” nr. 16 din Fălticeni contribuise din plin la restabilirea ordinii în țară, dislocat să intervină, din motive strategice, tocmai în Muntenia.
Scurta vizită regală din 19 mai 1916, la Fălticeni, s-a încheiat înainte de prânz, astfel că, „la orele 11½, Regina a plecat cu trenul la Roman, unde a ajuns la 3½, fiind întâmpinată de capii autorităților, de doamnele din societate, precum și de o mare mulțime de orășeni și de săteni din județ, care veniseră să aclame pe Maiestatea Sa” .
Vizitele regale au continuat apoi la Vaslui, Huși, Bârlad, Iași, Slobozia, Călărași și în alte localități, acestea având o puternică încărcătură simbolică pentru pregătirea opiniei publice și creșterea moralului populației înainte de război. Printre cei năpăstuiți de soartă, Maria alina pe cei suferinzi, asculta dureri nemărturisite și împărțea bani, dulciuri, tutun sau flori.
În lunile care au urmat, eșecul armatelor ruse în Bucovina și Galiția și victoriile germane la Verdun au silit Antanta să accepte condițiile impuse de România și chiar să solicite în termeni ultimativi intrarea țării noastre în război. După doi ani de neutralitate, în seara zilei de Sfânta Maria Mare, 1916, în numele libertății și al dreptății răstignite de secole, armata română pornea ofensiva peste Carpați. A urmat apoi toamna patimilor noastre, când totul părea pierdut pentru România. Retragerea la Iași a adus-o pe regină printre soldați, pe front și în spitale, deseori, printre gemete și agonie, prinzând ultimele vorbe ale muribunzilor. Refuzând de fiecare dată să poarte mănuși și mască de protecție, regina a îngrijit răniții din spitalele presărate pe pământul Moldovei, le-a citit și s-a rugat împreună cu ei. A obţinut materiale sanitare de la Crucea Roşie imperială rusă, ambulanţe din America și alimente din Marea Britanie. În costum popular sau în veșminte de soră medicală, a mers în sate aproape părăsite, a adunat și hrănit copiii orfani sau abandonaţi, a stat de vorbă cu bătrâni sau infirmi și a ajutat cum a putut nesfârșita mulțime de victime ale războiului.
Niciodată, însă, soldatul nu a fost descris mai bine decât a făcut-o regina lor, cea care în tinerețe cunoscuse îndeaproape armata și mai cu seamă marina engleză în momentul de apogeu al Imperiului Britanic. „Soldatul român nu arată prea bine, dar este hotărât, sensibil, echilibrat și vesel uneori. Nu are nevoie de prea mult confort; mărșăluiește prin frig și prin căldură. Se hrănește cu o bucată de mămăligă și poate dormi cu capul pe manta, pe marginea unui șanț. Acești țărani bruneți, cu ochii negri, nu prea arătoși, fără multă grijă pentru ținuta lor, sunt printre cei mai buni soldați. Sunt neobosiți, răbdători, încrezători; merg până cad jos; țara și Regele lor pot să se încreadă în ei” , spunea Regina Maria. Contribuția ostașilor din Fălticeni, din vara anului 1916 până la încheierea războiului și apoi la Budapesta, în 1919, rămâne una exemplară.
În ciuda realizărilor admirabile ale Regelui Carol I, acesta a rămas un străin pentru popor, incapabil să creeze emoția colectivă care să-l facă pe omul de rând să uite pe moment de greutățile vieții și de modul cum au fost reprimați răsculații înfometați în 1907. În ultimul an al domniei sale, Carol I scăzuse în popularitate, ca urmare a repetatelor sale pronunțări în favoarea intrării României în război alături de Puterile Centrale. Nici succesorul său, Ferdinand, nu se bucura de simpatia poporului. În aceste circumstanțe, interesul publicului s-a polarizat în jurul Mariei, cea care, în cercurile filoatlantiste, era percepută ca reprezentant, la cel mai înalt nivel, al Antantei. Intrarea României în război alături de Antantă a fost momentul în care s-a născut un adevărat curent favorabil reginei. Nonconformistă, Maria a dat frâu liber pornirilor propriei personalități, înțelegând atât de bine și vremurile și războiul.
Sentimentul monarhic sincer, capabil să provoace entuziasmul poporului și să permită comuniunea profundă între națiune și dinastie va exista doar în jurul Reginei Maria, în vremuri extrem de dificile pentru români, după care, din păcate, acesta se va stinge iar.
Inteligentă şi plină de viață, jumătate englezoaică și jumătate rusoaică, Maria a simţit şi a trăit româneşte ca nimeni altcineva, a ajuns să cunoască profunzimea poporului român, cultura și obiceiurile locurilor, dar și aspiraţiile românilor, care au devenit în timp şi ale sale. Iar pentru cei care cu viața lor au făurit România Mare, eroi cunoscuți, alături de mii de necunoscuți, rămași fără o cruce și-un nume scris pe piatră, a făcut un adevărat cult.
Într-o vastă lume, cu oameni și evenimente, între inevitabile contradicții ale firii omenești, Regina Maria a trăit o existență legendară, cu înălțări și căderi, cu lumini și umbre. Cu toate acestea, s-a identificat cu idealul național, vibrând și întrupând frumos aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Așa se explică imensa iubire a românilor arătată suveranei lor, cea care va rămâne pentru ei Regina întregirii Neamului, regina-soldat și mama răniților de pe front. Lupta reginei pentru cauza României, chiar și atunci când totul părea pierdut, l-a făcut pe Alexandru Marghiloman să scrie că „regina Maria a fost singura ființă care a crezut că sfârșitul războiului va fi așa cum a fost”.
General de brigadă Cezar Cucoș
Notă
- Monitorul Oficial al României, nr. 41, 25 maiu/7iunie 1916 (Partea neoficială), Imprimeria Statului, București, p.1852.
- Octav Lovinescu a fost primar al orașului Fălticeni (1914-1918). Frate al criticului literar Eugen Lovinescu, a fost tatăl dramaturgului Horia Lovinescu și al eseistului Vasile Lovinescu. Soția sa, Ana, era descendentă din fam. Budai-Deleanu.
- Monitorul Oficial al României, nr. 41, p. 1852.
- La 1900, în Moldova trăiau în jur de 197.000 de evrei, iar în Muntenia, 60.000 (cf. Lucian Boia, În jurul Marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități, Editura Humanitas, București, 2017, p. 52).
- Nicolae Gane, Amintiri (1848-1891), Editura „Scrisul Românesc”, Craiova, p. 45.
- Vasile Bianu, Însemnări din răsboiul României Mari, Tomul 1, Institutul de arte grafice „Ardealul”, Cluj, 1926, p. 147-148.
- Monitorul Oficial al României, nr. 41, p. 1852.
- Guy Gauthier, Missy, regina României, Editura Humanitas, București, 2004, p. 79.
- Alexandru Marghiloman, Note politice, Ediția a II-a, vol. III, Editura Machiavelli, București, 1995, p. 364.
