Sărbătoare și zi de hram în comuna Mălini. Credincioșii s-au rugat la Capela Sfântul Voievod Ștefan cel MareReligie

Sărbătoare și zi de hram în comuna Mălini. Credincioșii s-au rugat la Capela Sfântul Voievod Ștefan cel Mare

       Accesări: 3158

Au venit cu lumină în suflet, pentru credință și mântuire. Numeroși credincioși au ținut să fie prezenți la hramul Capelei „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din comuna Mălini, unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de pe meleagurile sucevene. Ridicată în mijlocul naturii, mica biserică ortodoxă, aflată pe culmile Munților Stânișoarei, este locul unde creștinii locului vin să se bucure de liniște sufletească.

Vinerea trecută a fost zi de hram, prilej de bucurie și înălțare spirituală.

Mălinenii, oameni cu credință în Dumenzeu, au venit să-l sărbătorească pe ocrotitorul acestor locuri pitorești și, deopotrivă, atent gospodărite.

Slujba Sfântului Voiedod Ștefan cel Mare a fost oficiată cu binecuvântarea Î.P.S. Calinic, de un sobor de opt preoți ai Protopopiatului Fălticeni, sobor condus de părintele protoiereu Adrian Dulgheriu.

După rânduiala cuvenită s-au citit Apostolul, Sfânta Evanghelie și s-au rostit Crezul, Axionul și Rugăciunea Domnească (Tatăl Nostru).

Mahanu Design

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de psalți tineri.

Slujba de prăznuire a fost încununată cu un cuvânt de învățătură despre credință, fapte și iubire de țară și de Dumnezeu. Ziua de hram s-a încheiat cu pomenirea celor trecuți din viață.

Biserica, realizată din lemn de stejar și brad, este concepută în stil maramureșean, la fel ca și biserica Sfântul Ilie din satul Suha.

Lucrările au durat aproximativ doi ani. Au fost luni de trudă, pentru că locul unde se află biserica este mai greu accesibil.

Paraclisul cu hramul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” este ridicat prin grija preotului Pavel Norocel, parohul bisericii de lemn din satul Suha.

Pentru edificarea lucrării, părintele a beneficiat de ajutorul primarului Petru Nistor și al Consiliul Local Mălini care au sprijinit financiar construirea acestui lăcaș deosebit, cu fonduri de la bugetul local. Lor li s-au alăturat și câțiva oameni cu suflet mare.

Capela, construită cu binecuvântarea Î.P.S. Pimen, este așezată într-un loc cu o însemnătate istorică aparte pentru comuna Mălini. Aflat la hotar cu județul Neamț, spațiul montan a fost linia frontului în al doilea război mondial, dar și locul unde preotul Ilie Cleopa și-a așezat bordeiul în timpul prigoanei comuniste.

Tot aici, în urmă peste 100 de ani, a fost ridicată și crucea talienilor.

Lucrările la Capela „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” se apropie de finalizare, doar catapeteasma și mobilierul au mai rămas de montat.

Preotul Pavel Norocel spune că mica biserică de pe colinele Munților Stânișoara va îmbrăca haine de sărbătoare în viitorul apropiat, deoarece lăcașul va fi primenit pentru slujba târnosirii.

ȘTIRI