S-a stins din viață distinsa Elena Aioanei. Mama Prea Sfințitului Timotei va fi înmormântată în satul RădășeniRural

S-a stins din viață distinsa Elena Aioanei. Mama Prea Sfințitului Timotei va fi înmormântată în satul Rădășeni

       Accesări: 26057

Veste tristă în comunitatea rădășeneană. Distinsa Elena Aioanei a trecut la cele veșnice. Mama Prea Sfințitului Timotei Prahoveanul, a murit sâmbătă, 11 martie, la București.

Aici și-a petrecut ultimele luni din viață.

Elena Aioanei avea 80 de ani.

S-a născut în satul Rădășeni în anul 1942.

Pentru câtva timp a locuit în municipiul Fălticeni.

Ea s-a remarcat ca președinte al Societății Femeilor Ortodoxe Române, filiala Fălticeni, societate de caritate care s-a implicat în acțiuni de filantropie și cultural-religioase desfășurate în cadrul Protopopiatului Fălticeni.

Viața ei modestă, sufletul plin de noblețe și faptele însuflețite de credința în Dumnezeu i-au inspirat pe cei din jurul său. Marea ei bucurie a fost propria familie, soțul și cei doi fii.

Valorile pe care le-a primit de la părinți, le-a sădit și în inima copiilor ei.

Gabriel Aioanei avea să devină, după un urcuș spiritual și ierarhic, arhiereu, cinste la care a fost ridicat în anul 2014 sub titulatura Timotei Prahoveanul, având și funcția de episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Elena Aioanei va fi înmormântată în satul natal, alături de soțul acesteia, în cimitirul Bisericii Albe din Rădășeni.

Trupul neînsuflețit este depus, începând de astăzi, în acest lăcaș.

La slujba de înmormântare sunt așteptați să participe și arhierei din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

Slujba va avea loc marți, 14 martie, ora 11.

ȘTIRI