Rezultatul alegerilor prezidențiale pe zona Fălticeni. Klaus Iohannis câștigă în 5 comune și 2 orașe. Viorica Dăncilă obține primul loc în 14 comune și în FălticeniAlegeri Prezidențiale

Rezultatul alegerilor prezidențiale pe zona Fălticeni. Klaus Iohannis câștigă în 5 comune și 2 orașe. Viorica Dăncilă obține primul loc în 14 comune și în Fălticeni

       Accesări: 3209

Românii au votat duminică pentru alegerea viitorului președinte. Scrutinul din 10 noiembrie i-a adus în fața electoratului pe cei 14 candidați care vor să ajungă în fotoliul de la Palatul Cotroceni. Datele finale ale alegerilor prezidențiale pe zona Fălticeni, în mediul rural și urban, vă sunt prezentate de cotidianul Cronica de Fălticeni.

Pe listele permanente au fost înscriși 109.262 de alegători, 66.529 de alegători din mediul rural, din cele 18 comune arondate municipiului, și 42.733 din mediul urban, orașele Dolhasca și Liteni, respectiv municipiul Fălticeni.

Zona rurală: prezență la vot de 43,78%

43,75% dintre persoanele înscrise pe listele permanente s-au prezentat la primul tur de scrutin. Mai precis, au votat 29.336 de persoane din cele 66.529 cu drept de vot.

În Comuna Horodniceni s-a înregistrat cea mai ridicată prezență la vot (51,68%), urmată de comuna Slatina (48,64%) și comuna Forăști (48,23%).

Procentaje bune se mai înregistrează în Boroaia, Vadu Moldovei.

Procentaje de peste 45% se regăsesc la comunele Dolhești, Preutești, Cornu Luncii, Forăști și Slatina.

Viorica Dăncilă câștigă în 13 comune și în Fălticeni

Candidatul PSD predomină în opțiunile alegătorilor din mediul rural, reușind să se impună în 13 dintre cele 18 comune din zona Fălticeni, în majoritatea localităților unde sunt primari social-democrați.

Viorica Dăncilă a câștigat la Baia, Boroaia, Cornu Luncii, Dolhești, Drăgușeni, Fântâna Mare, Forăști, Preutești, Râșca, Slatina, Vadu Moldovei, Vulturești.

În comuna Fântâna Mare, candidatul social-democrat a câștigat la limită, la doar două voturi distanță de Klaus Iohannis.

Dăncilă a obținut cele mai mari procente la Slatina (50,19%), Dolhești (47,06%) și Drăgușeni (43,94%).

Cele mai multe voturi le-a înregistrat la Cornu Luncii (1.095), Slatina (1.034), Baia (868) și Preutești (854).

Surpriza o constituie comuna Bunești, unde Viorica Dăncilă a luat cu 2,2% mai multe voturi decât Klaus Iohannis.

Viorica Dăncilă s-a impus și la Fălticeni, la 190 de voturi distanță de Klaus Iohannis. În municipiu, ea a primit 3.632 de voturi (30,90%).

Candidatul PSD are 15.790 voturi primite din zona Fălticeni (18 comune, Dolhasca, Liteni și Fălticeni), din care 10.289 în mediul rural și 5.501 în mediul urban.

Klaus Iohannis s-a impus în 2 orașe și 5 comune

Candidatul PNL a ieșit câștigător în șapte localități, la Bogdănești, Horodniceni și Rădășeni, cu primari liberali. Un procentaj ridicat a fost obținut la Mălini.

Surpriza s-a produs în comuna Hârtop, unde Klaus Iohannis are 4 procente în fața Vioricăi Dăncilă.

Cea mai clară departajare se înregistrează în comuna Rădășeni, unde candidatul liberal are cu 33% mai multe voturi decât Viorica Dăncilă. Scoruri bune s-au înregistrat la Liteni, Mălini, Dolhasca și Horodniceni.

Iohannis obține procente mari la Rădășeni și Mălini

Klaus Iohannis are 49,57% dintre sufragii la Rădășeni, 49,55% la Mălini, 49,02% la Liteni, 43,51% la Horodniceni, 43,13% la Dolhasca, 35,02% la Bogdănești și 34,09% la Hârtop.

Cele mai multe voturi în mediul rural le-a primit la Mălini (1.202), Rădășeni (697) și Horodniceni (627), în timp ce la Dolhasca a primit 1.656 de voturi, iar la Liteni 1.499 de voturi.

Candidatul PNL are 16.304 voturi primite din zona Fălticeni, reprezentând 34,40% (18 comune, Dolhasca, Liteni și Fălticeni), din care 9.709 în mediul rural și 6.595 în mediul urban.

Și candidatul PSD a obținut 15.790 de voturi (33,32%), din care 10.289 în mediul rural și 5501 în mediul urban.

Clic pentru mărirea imaginii
Clic pentru mărirea imaginii
Clic pentru mărirea imaginii

ȘTIRI