Profesorul Adrian Holban s-a stins din viațăLocal

Profesorul Adrian Holban s-a stins din viață

       Accesări: 4682

Un dascăl valoros ne-a părăsit, luându-și locul în eternitate. Profesorul Adrian Holban s-a stins din viață, lăsând în urmă amintiri frumoase și o muncă prețioasă. Trecerea la cele veșnice lasă un gol în inimile celor care l-au apreciat, rude, prieteni, colegi și foști elevi.

Adrian Holban avea 70 de ani.

Timp de 44 de ani și-a desfășurat activitatea la Liceului „Nicu Gane”, ulterior devenit Colegiu Național, un profesor de marcă al catedrei de fizică, alături de Maria Bălan, Constantin Popa și Maria Grigorescu.

A fost elev al aceluiași liceu, pe care l-a prețuit mereu.

De-a lungul carierei s-a remarcat prin interacțiunea cu elevii, atât ca profesor de fizică, dar și ca diriginte, fiind apreciat pentru modul în care tânăra generație.

Colegii de breaslă îl descriu ca pe un profesor sufletist, integru, dedicat, inteligent, un om cu o cultură vastă.

Alături de Mioara Gafencu, Eugen Velișcu, Magdalena Vultur, Gheorghe Miserciu, Aspazia Manucu, Bogdan Grigoriu, Mihaela Dascălu, profesorul Adrian Holban face parte din galeria generației de aur de la Colegiul Național Nicu Gane”.

În viața de familie s-a dovedit un tată și un soț bun. Prietenii vorbesc în termeni laudativi despre profesorul Adrian Holban, un „om cu atitudine corectă și echilibru sufletesc”.

Câteva gânduri, legate de fostul coleg, așterne și profesorul Codrin Bența, directorul Colegiului Național „Nicu Gane”.

„Colegul nostru, mereu inspirat și dedicat în actul didactic, ne amintea adesea despre generațiile care nu mai sunt ca altădată, care după revoluție nu se mai implică la fel în competițiile școlare.

Era nostalgic după elevii săi care luptau constant pentru premiile naționale, despre elevi care dezlegau în pauze probleme.

Era mereu galanton și jovial cu genul feminin din cancelarie, era mereu pregătit să intervină cu soluții optime pentru bunul mers al școlii la care ținea într-un mod aparte pentru că își legase existența de ea.

Făcuse parte dintr-o familie de intelectuali țărăniști, dar a reușit să se remarce în vremurile comuniste în cursa pentru gradul I, pe care l-a obținut ușor cu mintea lui sclipitoare.

Când vremurile s-au schimbat a pus umărul la refacerea organizației de la Fălticeni, dar echipa sa de prieteni s-a risipit ușor după dezamăgirile din plan național.

A fost constant dedicat carierei sale, dar în anii pandemiei a preferat însă să-și retragă continuitatea pe care o obținuse pentru a se dedica familiei și pentru a-și îngriji sănătatea.

A trecut de o operație dificilă și avea speranțe că va mai avea timp să mai revină des pe la școală la solicitarea promoțiilor sale. N-a fost să fie așa. Timpul s-a dovedit potrivnic și colegul nostru a intrat pe drumul lin al stelelor.

Dumnezeu să-i lumineze calea!”

Trupul neînsuflețit este depus la Capela Bisericii Oprișeni.

Slujba de înmormântare va avea loc marți, 11 iulie, de la ora 11.

Colegii și foștii elevi transmit condoleanțe familiei.

ȘTIRI