Primul tur al Alegerilor Prezidențiale s-a încheiat. Prezența la vot în Fălticeni este de 46,39%Alegeri Prezidențiale

Primul tur al Alegerilor Prezidențiale s-a încheiat. Prezența la vot în Fălticeni este de 46,39%

       Accesări: 1614

Stop vot! Procesul de votare s-a încheiat în toate cele 20 de secții de votare organizate în municipiul Fălticeni.

Prezența la vot, la finalul celor 14 ore în care fălticenenii cu drept de vot au fost așteptați la urne, a fost de 46,39%.

Comparativ, la nivel județean prezența la vot a fost de 43%, iar la nivel național de47,66%.

Și-au exprimat opțiunea de vot un număr de 11942 de persoane.

Pe listele permanente au fost înscrise 25741 de persoane. Dintre acestea, s-au prezentat la secțiile de votare 11146 persoane. Alte 672 de persoane au votat pe listele suplimentare.

Urna mobilă a fost utilizată pentru votul a 124 de persoane, cele mai multe în cazul Secției de votare 80, aflată în apropierea Spitalului Municipal Fălticeni.

Prezența urnei mobile a fost solicitată și în cazul altor 3 secții de votare: secțiile 94 (17 votanți), 95 (21 votanți), 97 (5 votanți), 81 (1 votant).

În cinci secții de votare din Fălticeni, prezența a depășit pragul de 50%. Este vorba despre: Secția 80 – 57,14%, Secția 89 – 51,14%, Secția 97 – 52,14%, Secția 94 – 50,21%, Secția 99 – 50%.

Cea mai scăzută prezență s-a înregistrat la Secția de votare nr. 92 – 37,47%.

Prezența la vot a fost mai scăzută în Fălticeni față de prezența la primul tur al precedentului scrutin prezidențial, din noiembrie 2014, când au votat 13.451 de persoane (50,69%).

Prezența este în schimb ușor mai ridicată față de prezența la alegerile europarlamentare din luna mai a acestui an. Atunci s-a înregistrat o prezență de 45,79%.

Date statistice privind prezența la vot în municipiul Fălticeni

Votanți după gen: 5573 de bărbați și 6369 de femei.

Votanți în funcție de vârstă și de gen:

18-24 ani: 709 votanți (358 bărbați și 351 femei)

25-34 ani: 1536 votanți (721 bărbați și 815 femei)

35-44 ani: 1924 votanți (914 bărbați și 1010 femei)

45-64 ani: 5228 votanți (2431 bărbați și 2797 femei)

65+: 2545 votanți (1149 bărbați și 1396 femei)

Evoluția prezenței la vot

Ora de referință Votanți Prezența
Ora 21.00 11942 46,39%
Ora 20.00 11801 45,84%
Ora 19.00 11458 44,51%
Ora 18.00 10831 42,07%
Ora 17.00 9996 38,83%
Ora 16.00 9048 35,15%
Ora 15.00 7997 31,06%
Ora 14.00 7000 27,19%
Ora 13.00 5815 22,58%
Ora 12.00 4431 17,21%
Ora 11.00 2953 11,47%
Ora 10.00 1723 6,69%
Ora 09.00 897 3,48%
Ora 08.00 379 17,21%

ȘTIRI