Preotul paroh Florin Sava și primarul Brăduț Avrămia au primit distincții onorifice din partea Î.P.S. CalinicRural

Preotul paroh Florin Sava și primarul Brăduț Avrămia au primit distincții onorifice din partea Î.P.S. Calinic

       Accesări: 1499

Merite răsplătite în ziua unui important eveniment. Preotul Florin Sava și primarul Brăduț Avrămia au primit duminică, 14 mai, disctincții onorifice din partea Î.P.S. Calinic. Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților le-a conferit aceste titluri cu prilejul sfințirii Bisericii Adormirii Maicii Domnului din satul Forăști.

Distincțiile au fost înmânate la finalul slujbei arhierești oficiate de P.S. Ignatie alături de un sobor de 20 de preoți.

Gramatele arhiepiscopale a fost citită de către protoiereul Adrian Dulgheriu, în care s-a specificat și argumentele care au condus la acordarea acestor titluri.

Preotului Florin Sava, parohul bisericii din Forăști, i-a fost acordat Ordinul „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, însoțit de o cruce pectorală, în semn de prețuire pentru activitate bogată privind „cultivarea valorilor creștine și activitatea mărturisitoare întru Hristos și Biserică”, dar și pentru că acele persoane „și-au îndeplinit cu devotament slujirea lor și și-au fundamentat credința ortodoxă pe înțelegerea Evangheliei, mărturisind-o curajos semenilor săi prin faptă și cuvânt”.

Primarul Brăduț Avrămia, edilul comunei Forăști, a primit Ordinul „Mușatinii”.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Textul gramatei arată că Ordinul Mușatinii este acordat „celui care se străduiește în slujirea semenilor în demnitatea de primar al comunei Forăști, urmând domnilor Moldovei și altor vrednici ctitori de țară și de neam.

Pe lângă Ordinul Mușatinii, primarul Brăduț Avrămia a primit și Crucea Mușatină.

Distincția eparhială este oferită persoanelor care s-au remarcat în anumite domenii activitate, persoane pe care Biserica îi consideră exemple de urmat.

Preotul Florin Sava slujește de câțiva ani la parohia „Adormirii Maicii Domnului”, reușind să ducă la bun sfârșit, prin eforturi comune cu oamenii satului și alți donatori, lucrarea de zidire începută de înaintași, la începutul anului 2000.

În egală măsură, misiunea pastorală și de zidire sufletească și-o îndeplinește cu credință, devotament și sârguință.

Primarul Brăduț Avrămia are mai multe mandate de edil la conducerea comunei Forăști, timp în care a sprijinit biserica, activitățile cultural-artistice, educaționale și comunitatea locală.

Pe lângă proiectele edilitare și cele destinate modernizării infrastructurii locale, edilul este preocupat cu atragerea de fonduri pentru dezvoltarea localității.

În urmă cu opt ani edilul comunei Forăști s-a implicat alături de preotul Constantin Bobu în procesul de restaurare ale Bisericii din lemn „Sfântul Nicolae”, aflată lângă biserica nouă.

Cu ajutorul fondurilor de la Ministerul Culturii, cei implicați în acest proiect complex au reușit reușit salvarea acestui monument și pentru generațiile viitoare. La vremea respectivă, în anul 2015, era singura biserică din lemn din județul Suceava care beneficiase de restaurare în ultimii 25 de ani.

Lăcașul datează din anul 1766.

ȘTIRI