Mobilizare masivă de forțe. Pompieri militari și civili au intervenit astăzi după-amiază la un incendiu puternic, izbucnit într-o grădină zoologică din localitatea Zaharești (comuna Stroiești). Flăcările au cuprins cabana din lemn, spații de depozitare pentru alimente și alte bunuri aflate în perimetrul acestui spațiu, existând risc major de propagare la construcțiile învecinate dintr-un corp comun.
Printre cei solicitați să intervină au fost echipaje ale Detașamentului de Pompieri Fălticeni și cei ai pompierilor civili ai SVSU Cornu Luncii, care au sprijinit misiunea la care au participat pompierii Detașamentului Suceava și cei ai Stației de Pompieri Gura Humorului, sprijiniți de lucrători ai SVSU Ilișești.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate opt autospeciale de stingere și autoscara pentru intervenții la înălțime.
Paramedicii SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean au fost prezenți, de asemenea, la intervenție.
Flăcările au fost localizate în timp util, iar pompierii au acționat în continuare pentru lichidarea incendiului.
Proprietarul, un bărbat în vârstă de 62 de ani, s-a intoxicat cu fum. După ce paramedicii SMURD l-au stabilizat stabilizat la fața locului, Ambulanța SAJ l-a transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au reușit să salveze, prin intervenția promptă și rapidă, mai multe animale aflate în grădina zoologică, trei porci spinoși, șapte porci vietnamezi, două lame, trei canguri și un vultur.
Incendiul s-a soldat și cu pierderi.
Un ligru, animal hibrid rarisim, și un fazan au pierit.
Au ars bunuri pe o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați (construcții din lemn și beton cu acoperiș din lemn și învelitoare din tablă), lăzi frigorifice și alte bunuri din interiorul construcțiilor.
Primele evaluări arată că flăcările au degradat circa trei tone de hrană pentru animale (fructe, legume, furaje). În urma intervenției au fost salvate restul construcțiilor de pe amplasamentul menajeriei.
Sursa acestui incendiu, cauza probabilă, este de natură electrică, mai precis un efect termic al curentului electric.






