Polițiștii au indisponibilizat două microbuze care transportau elevi de la Mălini la colegii din FălticeniLocal

Polițiștii au indisponibilizat două microbuze care transportau elevi de la Mălini la colegii din Fălticeni

       Accesări: 6342

Începe vânătoarea de pirați rutieri! Oamenii legii i-au atitudine în privința activităților ilegale desfășurate pe linia transportului rutier de persoane. Siguranța pasagerilor este unul dintre motive, iar polițiștii arată toleranță zero față de astfel de abateri.

Agenții au intensificat acțiunile de verificare a legalității transportului rutier de persoane, având în vedere că nerespectarea legislației în acest domeniu poate avea consecințe din cele mai grave.

Defecțiunile tehnice ale vehiculelor, nerespectarea legislației rutiere de către șoferii care desfășoară în mod ilicit activități de transport public de persoane, pun în pericol siguranța cetățenilor care plătesc bani pentru a ajunge la destinație în siguranță, dar care nu conștientizează riscurile la care se expun.

Acțiunile poliției au scos la suprafață două cazuri concrete de ilegalități săvârșite în domeniul transportului rutier de persoane.

Vineri, 11 februarie in timp ce desfășurau activități informativ operative, pe DN 2E, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava au identificat două autoutilitare despre care existau informații că desfășoară transport public de persoane, fără a deține licența de transport și copie conformă.

Ambele mașini au fost identificate pe raza municipiului Fălticeni.

Din imaginile remise de IPJ Suceava se observă că autovehiculele, fără numere înmatriculare, staționează pe strada Liliacului (zona Thales) și pe Bulevardul Revoluției (zona Judecătoriei). Este vorba de două autoutilitare Renault Traffic și Opel Vivaro.

Ambii șoferi au domiciliul în comuna Mălini.

Agenții de poliție au identificat în trafic o autoutilitară ce transporta cinci elevi, iar conducătorul acesteia a declarat că nu are licența de transport copie conforma, însă își desfășoară activitatea că persoana fizică autorizată.

Pasagerii au declarat că au achiziționat abonament de la această persoană și îi transporta din localitatea Mălini la liceele din Municipiul Fălticeni.

De asemenea, în cadrul acțiunii, a fost identificată o altă autoutilitară în interiorul căreia se aflau opt persoane (elevi) iar conducătorul auto a declarat că nu deține copie conformă/licența de transport, desfășurându-și activitatea ca persoana fizica autorizată.

Pasagerii au declarat verbal că au achiziționat abonament de la această persoană și îi transporta din localitatea Mălini la liceele din Municipiul Fălticeni.

Conducătorii auto au fost sancționați contravențional și s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a celor două vehicule pentru o perioadă de șase luni.

Mașinile au fost indisponibilizate, iar polițiștii au reținut plăcuțele și certificatele de înmatriculare.

Oamenii legii solicită cetățenilor și în special copiilor să nu apeleze la variante de transport neautorizate, punându-și viața în pericol.

Ei spun că apelarea la astfel de soluții de compromis privind transportul rutier implică riscuri foarte mari.

Polițiștii atrag atenția și spun că există posibilitatea ca șoferii respectivi să nu posede permis de conducere sau să nu aibă abilitățile necesare transportatorilor rutieri autorizați, să fie sub influența alcoolului sau să aibă intenții de natură infracțională. De asemenea, astfel de vehicule utilizate nu sunt autorizate și verificate din punct de vedere tehnic pentru desfășurarea de activități de transport public de persoane.

Polițiștii solicită cetățenilor să sesizeze de îndată astfel de practici neautorizate care dăunează în mod grav atât mediului legal de afaceri, dar și siguranței rutiere.

ȘTIRI