Peste 4000 de suceveni sunt încă în izolare voluntară la domiciliu. Alte 625 de persoane râmân în carantină instituționalizatăActualitate

Peste 4000 de suceveni sunt încă în izolare voluntară la domiciliu. Alte 625 de persoane râmân în carantină instituționalizată

       Accesări: 599

Prefectura Suceava a transmis o nouă informare privind situația epidemiologică la nivelul județului Suceava.

Joi, 2 aprilie,  în izolare voluntară la domiciliu se află 4009 de persoane, în condițiile în care până acum au ieșit din izolare 3008 persoane.

De asemenea, în carantină instituționalizată sunt 625 de persoane. Autoritățile precizează că mai sunt disponibile 114 locuri disponibile pentru carantină instituționalizată

Echipele mixte formate din polițiști, polițiști local, cadre MApN și jandarmi au efectuat verificări privind respectarea regimului de autoizolare la domiciliu și/ sau carantinare, privind locațiile de carantinare precum și societățile comerciale pentru impunerea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență.

La aceste acțiuni au participat 305 polițiști, 110 polițiști locali, 31 de militari MApN și 226 de jandarmi.

Verificările au vizat 3872 de persoane aflate în autoizolare/ carantină și 102 de unități economice.

Au fost aplícate 80 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor, cu o valoare total de 119.100 lei.

A fost identificată o persoană care nu a respectat măsura izolării, motiv pentru care această a fost carantinată pentru o perioadă de 14 zile.

ȘTIRI