Pandemia schimbă sistemul competiţional în Liga 3. Şomuz Fălticeni va începe sezonul într-o serie cu 10 echipeSport

Pandemia schimbă sistemul competiţional în Liga 3. Şomuz Fălticeni va începe sezonul într-o serie cu 10 echipe

       Accesări: 804

În urma şedinţei Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, care a avut loc marţi, 18 august 2020, a fost aprobat un nou sistem competiţional pentru sezonul următor în al treilea eșalon al fotbalului românesc.

Modificările au fost adoptate în contextul pandemiei COVID-19 și a protocolului medical pe care echipele de fotbal trebuie să îl respecte pentru a se evita răspândirea noului coronavirus.

Numărul echipelor participante a fost extins la 100.

În acestă situaţie, echipele vor fi împărţite în 10 serii egale, iar înscrierile pentru completarea numărului de echipe se vor încheia vineri, 21 august, la ora 12.00.  

Prioritate au cluburile ce au trimis deja o solicitare în acest sens, apoi locurile doi din barajul de promovare, cluburile de Liga 1 și Liga 2 care vor dori să aibă o echipă secundă în Liga 3 și cluburile din Liga Elitelor.

Noua ediție de campionat este programată să debuteze pe data de 12 septembrie 2020. 

Cel mai probabil, Şomuz Fălticeni va începe noul sezon într-o serie în care va avea colege celelalte două echipe din judeţul Suceava: Foresta Suceava şi Bucovina Rădăuţi. Nu se ştie momentan dacă va fi invitată şi echipa din Dolhasca, clasată pe locul 2 în barajul de promovare din această vară. Din serie ar urma să facă parte şi echipele din judeţele învecinate: Botoşani, Neamţ şi Iaşi. Componenţa seriei şi ţintarul competiţiei vor fi anunţate după data de 21 august 2020.  

Noul sistem competiţional presupune disputarea a 18 etape în fiecare serie.

Primele două clasate din fiecare serie vor disputa un baraj în dublă manșă, astfel:

Baraj 1: Locul 1, Seria 1 v Locul 2, Seria 2
Baraj 2: Locul 1, Seria 2 v Locul 2, Seria 1
Baraj 3: Locul 1, Seria 3 v Locul 2, Seria 4
Baraj 4: Locul 1, Seria 4 v Locul 2, Seria 3
Baraj 5: Locul 1, Seria 5 v Locul 2, Seria 6
Baraj 6: Locul 1, Seria 6 v Locul 2, Seria 5
Baraj 7: Locul 1, Seria 7 v Locul 2, Seria 8
Baraj 8: Locul 1, Seria 8 v Locul 2, Seria 7
Baraj 9: Locul 1, Seria 9 v Locul 2, Seria 10
Baraj 10: Locul 1, Seria 10 v Locul 2, Seria 9

Învingătoarele acestor jocuri se vor duela între ele, tur-retur, pe baza următoarei împerecheri:

Învingătoarea Baraj 1 v Învingătoarea Baraj 2

Învingătoarea Baraj 3 v Învingătoarea Baraj 4

Învingătoarea Baraj 5 v Învingătoarea Baraj 6

Învingătoarea Baraj 7 v Învingătoarea Baraj 8

Învingătoarea Baraj 9 v Învingătoarea Baraj 10

Cele 5 câștigătoare vor obține dreptul de a evolua în sezonul 2021-2022 al Ligii a 2-a.

Ultimele două clasate din fiecare serie împreună cu echipa de pe locul 8 cu cea mai slabă linie de clasament.

ȘTIRI