Oștenii voievodului Ștefan cel Mare au fost pomeniți la Biserica Albă. Slujbă pentru martirii Bătăliei de la BaiaSpecial

Oștenii voievodului Ștefan cel Mare au fost pomeniți la Biserica Albă. Slujbă pentru martirii Bătăliei de la Baia

       Accesări: 1549

Recunoștință pentru cinci veacuri de credință și iubire de patrie. Oștenii voievodului Ștefan cel Mare care au căzut în Bătălia de la Baia, au fost pomeniți la Biserica Albă, în seara zilei de 14 spre 15 decembrie, în cadrul unei slujbe arhierești. Momentul marchează lupta istorică de pe aceste meleaguri, din anul 1467, când răzeșii domnitorului Moldovei și-au jertfit viața pentru glia străbună.

Acum 552 de ani orașul medieval Baia trecea prin foc și sabie.

Lupta cumplită, în care s-au confruntat oștile lui Matei Corvin, Regele Ungariei, și cele ale Voievodului Ștefan cel Mare, a fost o bătălie decisivă, încheiată cu biruința domnitorului Moldovei.

Cei căzuți su glie au fost comemorați sâmbătă seara la slujba Vecerniei și Parastasului.

La poarta Bisericii Albe, localnicii din Baia, îmbrăcați în port popular, alături de un sobor de preoți, printre care și protoiereul Adrian Dulgheriu, l-au întâmpinat pe Î.P.S. Pimen cu Sfânta Evanghelie. Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a fost primit, potrivit tradiției, de primarul Maria Tomescu cu pâine și sare.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Slujba se sâmbătă seara și-a urmat tipicul religios, răspunsurile la strană fiind oferite de un cor de protopsalți.

La evenimentul religios au mai participat primarul Gheorghe Fron, viceprimarul Mihai Biserică și consilierii locali ai comunei Baia.

Biserica Albă s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei veniți înalțe o rugăciune pentru înaintașii care au pierit în măcelul Bătăliei de la Baia. Aceștia au fost pomeniți de toată suflarea sfântului lăcaș la slujba Parastasului.

La cuvântul de învățătură, Î.P.S. Pimen l-a evocat pe binecredinciosul Ștefan cel Mare, domn și mare arhistrateg, care prin înțelepciune, credință și curaj i-a biruit pe dușmanii care jinduiau să supună Țara Moldovei propriilor interese.

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților i-a amintit în omilia sa și pe vitejii oșteni ai voievodului care, deși mai puțini la număr, au ținut piept năvălitorilor, subliniind rolul credinței curate pe care au avut-o luptătorii lui Ștefan cel Mare, tăria lor de caracter, dragostea de țară, jertfa de sine pentru libertate și pace.

Un moment deosebit, care a constituit în același timp o surpriză frumoasă, a fost hirotesirea preotului Viorel Iftime, parohul Bisericii Albe, la treapta de Iconom stavrofor la împlinirea celor 30 de ani de preoție.

Iconom stavrofor este un rang onorific bisericesc care se conferă preoților cu o activitate pastorală deosebită de către episcopul eparhiot.

Părintele paroh Viorel s-a declarat marcat de emoție și bucurie, el amintind despre misiunea ce i-a fost încredințată de Î.P.S. Pimen, aceea de a sluji într-o biserică istorică și pe meleaguri unde au credința a fost păstrată cu prețul vieții.

Slujba s-a încheiat cu o agapă frățească și un program de colinde susținut de mai multe grupuri de elevi din comuna Baia.

ȘTIRI