Proiect european încheiat de Colegiul ”Mihai Băcescu”. 12 profesori au participat la cursurile de formareEducație

Proiect european încheiat de Colegiul ”Mihai Băcescu”. 12 profesori au participat la cursurile de formare

       Accesări: 1737

Rezultate pozitive pentru mediul educațional fălticenean. Un nou proiect european a fost încheiat cu succes de Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu”. Unitatea de învățământ are la activ numeroase astfel de experiențe derulate cu scopul dezvoltării și consolidării competențelor, atât pentru profesori, cât și pentru elevi.

„Go European!” este numele ultimului proiect implementat de colegiul din Fălticeni și care s-a desfășurat în perioada 2018-2021.

12 profesori au mers la cursuri de formare în Ljubliana (Slovenia), Florența (Italia), Barcelona (Spania) și Istanbul (Turcia) care au vizat creșterea motivației cadrelor didactice pentru abordarea diferențiată și integratoare a demersului didactic și stimularea transferului de bune practici privind gestionarea situațiilor de criză educațională.

În cadrul acestor experiențe europene s-a pus accentul pe diversificarea strategiilor de abordare diferențiată a comunicării profesorului cu elevul și părintele modern, dezvoltarea unei strategii in constituirea unei oferte educaționale adecvate, cu discipline opționale integratoare.

Profesorii au fost dintotdeauna promotorii inovației în școli, iar impactul proiectului „Go European!” rezidă în schimbarea de atitudine a elevilor, părinților, partenerilor școlii, comunității locale asupra învățării transformative bazate pe valori, gândire critică, promovarea cooperării și comunicării autentice.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Ultimul etapă din cadrul ciclului de formări profesionale s-a desfășurat între 2 și 14 august 2021, la organizația Cappadocia Education din Istanbul (Turcia).

La acest curs au participat trei cadre didactice de la Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu”, prof. dr. Daniel Maftei, prof. Irina Suman și prof. dr. Raluca Iuliana Suciu (coordonatorul proiectului).

Cursul, denumit Implementarea abilităților de rezolvare de probleme și a de gândire critică la clasă (Developing Problem Solving and Critical Thinking Skills in the classroom), a avut ca obiectiv principal pregătirea participanților pentru a lucra eficient cu diferite instrumente TIC.

Prin intermediul acestuia s-au bifat mai multe capitole esențiale activității educaționale: integrarea creativității, gândirea critică și colaborarea în activitățile pedagogice, pentru a stimula motivația elevilor pentru învățare, realizarea activităților de mentorat, îmbunătățirea competențelor de predare, dezvoltarea de competențe și abilități pentru a crea lecții care îi pun pe elevi în situația de a gândi critic, dezvoltarea abilităților și competențelor de a preda elevilor pașii necesari în rezolvarea de probleme.

În cadrul proiectului, profesorii au fost invitați la un tur cultural al orașului Istanbul ce a inclus obiective precum palatul Topkapî, Moscheea Hagia Sophia, Moscheea albastră, palatul Dolmabahce și Muzeul Național de Istorie.

Coordonatorul proiectului, profesorul doctor Raluca Suciu, concluzionează că în ciuda piedicilor puse de criza sanitară desfășurării în bune condiții a mobilităților, considerăm că proiectul „Go European!” este unul care și-a îndeplinit eficient obiectivele și a atins impactul scontat, alăturându-se fericit tradiției în proiecte europene de succes ale Colegiului Tehnic ”Mihai Băcescu” din Fălticeni.

„Go European!” este un proiect educațional din programul Erasmus+, Acțiunea cheie 1, nr.2018-1-RO01-KA101-048126.

ȘTIRI