Noul drum care leagă cartierele 2 Grăniceri și Republicii prinde contur. Circulația va fi deschisă din luna augustLocal

Noul drum care leagă cartierele 2 Grăniceri și Republicii prinde contur. Circulația va fi deschisă din luna august

       Accesări: 500

Una dintre investițiile aflate în derulare se apropie de finalizare. Lucrările la noul drum de legătură dintre strada Broșteni și strada Soldat Zamfir prin contur, după aproape zece luni de la debutul proiectului. Investiția, realizată integral din fonduri de la bugetul local, va asigura conexiunea rutieră între vestul și sudul municipiului Fălticeni, facilitând accesul între Cartierul 2 Grăniceri și Cartierul Republicii.

Pe șantier, lucrările au intrat în ultima etapă.

Drumarii au turnat astăzi primul strat de asfalt, iar mâine vor aplica și stratul final, astfel încât noua arteră rutieră să fie pregătită pentru trafic.

Proiectul se desfășoară din luna octombrie, anul trecut, și se va încheia oficial la jumătatea lunii august, după realizarea tuturor detaliilor prevăzute în documentația tehnică.

Noul drum are circa 500 de metri lungim și reprezintă mult mai mult decât simpla asfaltare a unei căi de acces.

Investiția, transformă zona care, până anul trecut, era traversată de un drum îngust din pietriș, pe care circulația se desfășura cu dificultate.

Din cauza lățimii reduse, două autoturisme nu puteau trece simultan unul pe lângă celălalt, iar condițiile de trafic erau departe de cele necesare unei legături urbane moderne.

Pentru rezolvarea acestor probleme, au fost executate lucrări ample de modernizare. Carosabilul a fost lărgit la 5,5 metri, iar în zona podului nou construit lățimea ajunge la 8 metri.

În cadrul proiectului, drumarii au construit un pod nou din elemente prefabricate peste pârâul care traversează zona, investiția contribuind la creșterea siguranței și capacității de trafic.

Lucrările au inclus și măsuri de consolidare ale terenului.

Pe aproximativ 80 de metri este construit un zid de sprijin, iar pentru preluarea apelor pluviale au fost montate rigole pe marginea drumului.

Toate aceste intervenții au avut ca scop realizarea unei infrastructuri durabile și adaptate nevoilor actuale de trafic.

Circulația pe noul drum va fi deschisă începând de luna viitoare.

Tot în luna august vor fi executate marcajele rutiere și vor fi montate indicatoarele necesare, urmând ca investiția să fie complet finalizată peste două sau trei săptămâni.



ȘTIRI