Investiții în infrastructura școlară rurală. Grădiniță și școală nouă pentru copiii din comuna HârtopRural

Investiții în infrastructura școlară rurală. Grădiniță și școală nouă pentru copiii din comuna Hârtop

       Accesări: 3130

Educația are prioritate. Investițiile derulate în comuna Hârtop atestă preocuparea autorităților față de învățământ și condițiile oferite profesorilor și elevilor. Trei proiecte de investiții sunt derulate la nivelul comunității locale.

Valoarea fondurilor alocate se ridică la peste 5,5 milioane de lei.

Obiectivele care sunt construite acum întregesc rețeaua locală școlară, formată dintr-o școală, o grădiniță și un centru de asistență educațională (afterschool).

În comuna Hârtop se ridică o nouă grădiniță, o școală primară și se amenajează grupuri sanitare la școala principală din localitate.

La noua școală destinată ciclului primar, unitatea este ridicată pe amplasamentul vechii școli, un local construit în urmă cu aproape 100 de ani.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Primăria Hârtop va amenaja aici, din fonduri proprii, curtea interioară, dar și un loc de joacă.

Construire grădiniță cu program normal

Cel mai nou proiect vizează construirea unei noi grădinițe cu program normal. Obiectivul este amenajat în curtea Școlii Gimnaziale Hârtop, unde pe viitor este plănuită și o sală de sport.

Grădinița este ridicată cu fonduri de la Banca Mondială.

Stadiul lucrărilor este avansat. Proiectul este finalizat în proporție de 70%.

Valoarea lucrărilor este de 2,1 milioane de lei.

Amenajare școală primară

Un alt proiect major pe infrastructura educațională se desfășoară într-o altă zonă din sat. În apropiere de biserică se ridică noua școală din Hârtop. Un proiect scos la licitație în anul 2008.

Din anul 2009 au început lucrările, dar totul s-a blocat la scurt timp. Din cauza procedurilor birocratice, cât și situația economică a unor constructori a făcut ca acest proiect să fie blocat timp de 10 ani.

Șantierul s-a redeschis succesiv, dar pentru puțin timp în anii 2016 și 2017. Lucrările au luat avânt din anul 2018, când lucrările au fost preluate de firma Tehnocon.

Proiectul, în valoare de 2,9 milioane de lei, este finalizat în proporție de 90%. La finalul lunii februarie 2020, constructorul va preda clădirea către Primăria Hârtop.

„Am avut o perioadă de zbucium cu această școală, dar acum totul este bine. Avem un constructor serios, firma Tehnocon, care este în grafic cu lucrările propuse. Am stabilit cu constructorul că la finalul lunii februarie să preluăm obiectivul.”, ne-a declarat primarul Vasile Nechifor. „Situația este foarte bună și la noua grădiniță, unde proiectul este într-un stadiu foarte avansat. Ne dorim ca în primăvara anului viitor să finalizăm și proiectul de la Școala nr.1”

Primar Vasile Nechifor

Anvelopare termică și Grupuri sanitare la Școala nr.1

Un alt proiect se desfășoară la Școala Gimnazială nr.1, principala unitate de învățământ din comună.

Aici au fost realizate lucrări de anvelopare termică pentru un confort termic mai bun și un consum de energie redus. Acum sunt amenjate noile grupuri sanitare pentru profesori și elevi. După finalizarea acestora, școala va putea obține autorizarea DSP.

Proiectul este cifrat la 760.000 de lei.

Investiții de aproximativ 900.000 lei din bugetul local

Primarul Vasile Nechifor a ținut să amintească și faptul că anul acesta s-au derulat mai multe proiecte finanțate din bugetul local, investiții ce ating valoarea de circa 900.000 de lei.

Autoritățile locale au desfășurat și proiecte din fonduri proprii, modernizarea străzii Izlaz (400.000 de lei), pe o lungime de 700 metri, modernizarea iluminatului public cu lămpi LED (65.000 lei), reînnoirea Planului Urbanistic General (PUG) (120.000 lei), amenajare punct transformare și extindere rețea de energie electrică pe strada Spinoasa (280.000 lei).

La acestea se adaugă și un sprijin financiar pentru biserica din localitate (100.000 de lei), betonarea străzilor.

Tot din bugetul local au fost alocați bani pentru excursia oferită elevilor cu rezultate bune la învățătură, Ziua Comunei Hârtop, pentru sprijinirea Formației de dansuri „Mugurașii”.

Primăria comunei Hârtop a susținut actul cultural-artistic prin Grupul vocal-instrumental „Doru Șomuzului” și a Centrului de pictură din Hârtop condus de Denisa Vasiliu, dar și a altor investiții de interes local.

ȘTIRI