Municipiul Fălticeni are un Centru pentru deșeurile voluminoase. Proiectul urmează să devină operaționalLocal

Municipiul Fălticeni are un Centru pentru deșeurile voluminoase. Proiectul urmează să devină operațional

       Accesări: 103

Un nou pas către un oraș mai curat și mai responsabil față de mediu. Municipiul Fălticeni beneficiază pentru prima dată de un Centru pentru Aport Voluntar pentru colectarea deșeurilor voluminoase și altor tipuri de deșeuri generate în gospodării. Investiția, realizată cu fonduri externe, este finalizată și urmează să devină operațională în perioada următoare.

Locuitorii municipiului Fălticeni vor avea, în curând, la dispoziție platforma necesară pentru eliminarea deșeurilor care nu pot fi ridicate prin sistemul obișnuit de salubrizare.

Centrul cu Aport Voluntar (CAV), construit în cartierul Șoldănești, în apropierea stației de epurare, este finalizat și urmează să fie deschis publicului.

Noua investiție vine în sprijinul celor care doresc să scape în mod responsabil de mobilierul vechi, electrocasnicele defecte, anvelopele uzate sau alte categorii de deșeuri care, de multe ori, ajung abandonate pe câmpuri, la marginea drumurilor sau în spații neamenajate.

Centrul cu Aport Voluntar este conceput pentru preluarea unei game de deșeuri provenite din gospodării.

Fălticenenii vor putea aduce aici produse electrice și electronice, mobilier uzat, deșeuri rezultate din lucrări de construcții și demolări, precum și deșeuri periculoase, cum sunt bateriile, becurile sau recipientele cu resturi de vopsele.

Tot aici vor putea fi aduse obiecte din hârtie, carton, plastic, metal, sticlă de dimensiuni mari sau în cantități mai mari,

De asemenea, centrul va prelua anvelope uzate și alte obiecte de mari dimensiuni care nu pot fi depozitate în containerele obișnuite de colectare.

Prin funcționarea acestui centru, autoritățile urmăresc creșterea gradului de reciclare și reducerea cantităților de deșeuri care ajung la depozitele de gunoi.

Investiția contribuie la combaterea fenomenului depozitărilor ilegale și la menținerea unui aspect urban mai îngrijit.

După colectare, deșeurile vor fi sortate în cortainere speciale, de mari dimensiuni, apoi direcționate către operatori autorizați pentru reciclare sau eliminare, în conformitate cu normele de mediu.

Astfel de centre funcționează, cu succes, de peste 25 de ani, în majoritatea țările Uniunii Europene.

Deschiderea Centrului cu Aport Voluntar reprezintă una dintre cele mai importante investiții recente în infrastructura municipală de mediu.

Prin această facilitate, municipiul Fălticeniul se aliniază standardelor moderne pentru gestionarea deșeurilor, oferind localnicilor un instrument eficient pentru protejarea mediului înconjurător.

Odată devenit operațional, centrul din Șoldănești va fi alternativă mai simplă și accesibilă pentru eliminarea deșeurilor în mod responsabil, contribuind la construirea unei comunități mai curate și mai atente față de mediu.

Funcționarea Centrului cu Aport Voluntar va contribui, totodată, la reducerea cantităților de deșeuri abandonate în natură sau depozitate necorespunzător și va încuraja reciclarea și reutilizarea materialelor.



ȘTIRI