Medalie de argint obținută de un canotor al CSS „Nicu Gane”. Participare la Regata Internațională din ItaliaSport

Medalie de argint obținută de un canotor al CSS „Nicu Gane”. Participare la Regata Internațională din Italia

       Accesări: 577

S-a dat startul sezonul competițional internațional la canotaj. Sportivii români au participat cu succes la Regata Internațională Memorial Paolo d’Aloja din Italia. Printre cei care au urcat pe podium se numără și un sportiv legitimat la CSS „Nicu Gane” Fălticeni.

Sebastian Tasca a obținut medalia de argint în proba masculină de dublu rame (U19), alături de Mateus Cozminciuc.

Este una dintre numeroasele performanțe pe care sportivii români le-au bifat în cadrul Regatei.

Sebastian Tasca, canotor aflat sub îndrumarea antrenorului Vasile Avrămia, s-a pregătit la Orșova pentru concursul internațional, alături de colegii din lotul național.

România s-a clasat, la finalul competiției, pe locul 3 pe națiuni la Regata Internațională „Memorial Paolo d’Aloja”.

Pentru canotorii români urmează alte câteva concursuri importante la nivel internațional.

Printre acestea se numără și cel programat în toamnă.

În perioada 3 – 10 septembrie, la Belgrad, va avea loc Campionatul Mondial de Canotaj.

Câțiva sportivi de renume din zona Fălticeni, multipli medaliați, membri ai lotului național, vor concura pentru calificări, în funcție de rezultate, urmând să participe și în faza finală.

ȘTIRI