Cloptele recunoștinței au răsunat la sărbătoarea Înălțării Domnului. Eroii orașului Fălticeni au fost comemorați astăzi, 21 mai, prin manifestări solemne, cu profundă încărcătură spirituală și emoțională. Și în acest an, comunitatea locală s-a adunat pentru a-i omagia pe cei care au scris, prin jertfa lor, pagini de istorie și demnitate națională.
Primăria și Consiliul Local Fălticeni au organizat evenimentul dedicat Zilei Eroilor, marcată la Înălțarea Domnului.
Manifestările comemorative au reunit oficialități, cadre militare și polițienești, profesori, elevi și simpli cetățeni.
Din partea autorităților locale au participat primarul Cătălin Coman, viceprimarul Constantin Bulaicon, Cosmin Ilie, consilierul primarului, dar și consilieri locali ai formațiunilor politice AUR, PNL și PSD.
Subprefectul Camelia Damian, inspectorul școlar adjunct Gabriel Matei și consilierul județean Iulian Darabă au fost prezenți, la invitația autorităților locale, la evenimentul desfășurat astăzi, 21 mai.
Prima manifestare s-a desfășurat la Altarul Eroilor, grupul statuar de lângă Primăria Municipiului Fălticeni.
După primirea tuturor invitaților, preotul Adrian Brădățanu a oficiat slujba pentru pomenirea eroilor.
Au fost depuse coroane de flori, ca simbol al prețuirii pentru jertfa înaintașilor. La finalul manifestării, primarul Cătălin Coman și consilierul Cosmin Ilie au împărțit cozonac și ouă roșii, spre pomenirea eroilor orașului Fălticeni.






Comemorare la Cimitirul Eroilor
Cea de-a două manifestare s-a desfășurat la Cimitirul Eroilor din cadrul Parohiei Sfinții Voievozi (Tâmpești).
Preoții Nicolae și Bogdan Apostol au oficiat slujba de pomenire în prezența mai multor fălticeneni veniți să-i cinstească pe eroii orașului căzuți pe câmpurile de luptă din Oradea, Tisa, Debretin.
Alături de viceprimarul Constantin Bulaicon au participat reprezentanți ai Poliției Municipiului Fălticeni, Poliției Locale, Detașamentului de Jandarmi, Detașamentului de Pompieri și Școlii Militare de Jandarmi „Petru Rareș”.
După slujba de pomenire, au fost momente de reculegere și depuneri de coroane de flori.
Eroii din Fălticeni au contribuit la apărarea orașului și la apărarea țării în momente istorice dificile, iar păstrarea memoriei acestora, pentru generațiile viitoare, este datorie morală pentru cei de astăzi.
Prin aceste manifestări comemorative, autoritățile și comunitatea fălticeneană își reafirmă respectul față de istorie și față de cei care au apărat valorile naționale cu prețul propriei vieți.










