Lucrările pentru finalizarea drumului Dolhasca – Suceava vor fi reluate. Autotehnorom este câștigătorul licitațieiLocal

Lucrările pentru finalizarea drumului Dolhasca – Suceava vor fi reluate. Autotehnorom este câștigătorul licitației

       Accesări: 316

Un proiect de investiții va fi repornit cu forțe proaspete. Drumul județean 208 A, care leagă orașul Dolhasca de municipiul Suceava, inclus în proiectul Axei Suceava – Iași, s-a transformat într-o problemă spinoasă pentru ambele părți din contract. Lucrările au fost abandonate din mai multe motive, încă de anul trecut, însă autoritățile vin cu vești bune înainte de sărbătorile pascale.

Șantierul va fi redeschis în decursul acestei primăveri.

Procedura de achiziție publică pentru lucrări a fost finalizată, câștigătorul licitației fiind firma suceveană Autotehnorom cu cinci subcontractanți.

Dacă nu vor fi depuse contestații în următoarele 10 zile, contractele de lucrări vor putea fi semnate, iar activitățile din șantier vor fi reluate de la sfârșitul acestei luni.

„Au fost litigii, procese, nu putem lua lucrurile de la început!

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Trebuie să luăm lucrurile și lucrarea de unde a rămas. Fondurile europene pentru proiect și cofinanțarea Consiliului Județean Suceava există.”, ne-a declarat Vasile Tofan, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava.

„Este important ca lucrările să înceapă și să existe un ritm susținut.

Suntem pe drumul cel bun și privesc cu optimism. Contractele de lucrări urmează să fie semnate.”

Vasile Tofan susține că mare parte dintre lucrările la Drumul Județean 208 A Dolhasca – Suceava vor fi încheiate chiar anul acesta.

Perioada de execuție este de 15 luni, de la data începerii lucrărilor, dată ce va fi transmisă de supervizor printr-un ordin administrativ.

Contractele pentru execuție vor fi semnate pe 24 aprilie.

Tronsonul Dolhasca – Suceava are 40 de kilometri lungime.

Proiectul, la momentul actual, este realizat în proporție de 35-40%.

ȘTIRI