Accesări: 2312

Șase zile cu evenimente și programe diverse. Zilele Municipiului Fălticeni încep astăzi, 16 iulie, iar până spre mijlocul săptămânii viitoare vor fi manifestări dintre cele mai diverse. Primele două zile sunt dedicate activităților sportive.

Iubitorii tenisului de câmp și de masă, natației și fotbalului sunt așteptați sâmbătă și duminică să urmărească evoluția sportivilor de marcă ai Fălticeniului.

Printre aceștia se numără Aissia Prisecariu, multiplă campioană națională la înot, care a participat la Campionatul European pentru Juniori, unde s-a clasat pe locul al șaselea.

Acțiunile sportive se desfășoară sâmbătă și duminică la Baza de Agrement „Nada Florilor”, la Sala de sport „Gabriel Udișteanu” și pe Stadionul „Constantin Jamaischi”.

Astăzi, de la ora 17, iubitorii de cultură sunt invitați la Colocviul Vasile Lovinescu, ce se va desfășura la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu”.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Sâmbătă, 16 iulie

Ora 9.00 – Concurs de înot „Cupa Nada Florilor”. Baza de agrement „Nada Florilor”

Ora 9.00 – Tenis de masă. Circuitul Amatur A+. Sala de sport „Gabriel Udișteanu”

Ora 9.00 – Tenis de câmp pentru copii. „Cupa Municipiului Fălticeni”. Baza de agrement „Nada Florilor”

Ora 17.00 – Colocviu Vasile Lovinescu. Biblioteca „Vasile Lovinescu”.

Duminică, 17 iulie

Ora 9.00 – Tenis de câmp Old Boys. Baza de agrement „Nada Florilor”

Ora 9.00 – Tenis de masă. Circuitul Amatur A+. Sala de sport „Gabriel Udișteanu”

Ora 10.30 – Fotbal Old Boys. Stadionul „Constantin Jamaischi”.

ȘTIRI