Incendiu într-o gospodărie din Fălticeni. Au ars anexa casei, stupi de albine, 6 tone de miere și bunuri electrocasniceLocal

Incendiu într-o gospodărie din Fălticeni. Au ars anexa casei, stupi de albine, 6 tone de miere și bunuri electrocasnice

       Accesări: 4855

Necaz în zi de sărbătoare. Un incendiu s-a declanșat miercuri dimineață în gospodăria unei familii din Fălticeni. Flăcările au cuprins o anexă construită din lemn și acoperișul unei bucătării de vară.

Trei echipaje ale Detașamentului de Pompieri din Fălticeni au fost trimise la intervenția de pe strada Ana Ipătescu.

Incendiul se manifesta generalizat, cu pericol de propagare la construcțiile învecinate.

Pompierii au localizat flăcările și au lichidat incendiul după câteva zeci de minute.

Flăcările au mistuit anexa construită din lemn, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și acoperișul bucătăriei de vară, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Pagubele sunt importante și la partea de bunuri, cele care se aflau în interiorul anexei: 30 de stupi de albine, 6 tone miere de albine, electrocasnice și 200 kg ceară.

Pompierii spun că focul deschis, prezent în spații deschise, este cauza probabilă care ar fi declanșat incendiul.

ȘTIRI