Incendiu declanșat în comuna Preutești. Proprietarul și-a pierdut viața. Au ars casa de locuit și anexa gospodăreascăRural

Incendiu declanșat în comuna Preutești. Proprietarul și-a pierdut viața. Au ars casa de locuit și anexa gospodărească

       Accesări: 2902

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Preutești, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Preutești.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat casa de locuit și o anexă gospodărească, construcții corp comun, cu pericol de propagare la restul anexelor, dar și la casele învecinate.

După localizarea flăcărilor, pompierii militari au pătruns în interiorul casei, unde, din nefericire, au identificat trupul neînsuflețit al proprietarului (un bărbat în vârstă de 49 de ani).

Au ars casa de locuit și anexa gospodărească, cu bunurile din interior, pe o suprafață totală de aproximativ 120 de metri pătrați.

Flăcările inițiale au izbucnit din dormitorul locuinței, cel mai probabil din cauza jarului căzut din sistemul de încălzire (sobă cu acumulare de căldură).

Mahanu Design

Incendiul a fost lichidat la ora 5:00.

Pompierii au salvat restul construcțiilor din gospodărie și locuințele învecinate.

ȘTIRI