Greva generală din învățământ este suspendată. Profesorii și elevii reiau cursurile începând de marțiEducație

Greva generală din învățământ este suspendată. Profesorii și elevii reiau cursurile începând de marți

       Accesări: 373

Gata cu protestele. Sindicatele din educaţie au anunţat că greva generală, declanşată pe 22 mai, se suspendă. Decizia a fost luată după consultarea liderilor organizațiilor sindicale FSLI și „Spiru Haret”.

Aceasta a fost condiţionată de specificarea clară în ordonanţa de urgenţă că salariul de bază al profesorului debutant și asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie, care reprezintă 23% din maximumul grilei de salarizare din sistemul public şi de acordarea primei tranşe de majorare salarială, respectiv 50% din creşterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării de la 1 ianuarie 2024.

Liderii sindicatelor au mai spus că în situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată.

Liderii sindicatelor FSLI și „Spiru Haret” au anunțat, luni, că greva este suspendată până când cele anunțate azi de Guvern vor fi respectate.

„În condițiile in care avem actul normativ, în condițiile în care tot ce am avut prin mandat am obținut am ajuns la suspendarea acțiunilor de protest. Vom face tot ce ține de noi ca ceea ce apare în actul normativ să fie respectat. Politicienii care îndrăznesc să încalce ceea ce și-au asumat in acest act normativ se sinucid politic.”, a spus Marius Nistor, lider al Federației „Spiru Haret”. „Anul 2024 este an electoral, vom fi cu ochii pe ei. Câtă vreme acțiunea e suspendată, examenele se pot desfășura mai departe fără niciun fel de probleme. Atâta timp cât greva e suspendată, colegii se vor întoarce la clase. E doar o suspendare. În momentul în care constatăm că proiectul de lege nu conține acea grilă, acțiunea se reia.”

Mahanu Design

Cursurile se reiau de marți

Ministrul Educației a afirmat, luni, 12 mai, după ce profesorii au anunțat că suspendă greva generală, după mai bine de trei săptămâni, că „asistăm la o victorie a tuturor celor care au susținut educația”.

Odată cu suspendarea protestelor, cadrele didactice și elevii se întorc la clase.

Asta înseamnă că începând de marți, 13 iunie, cursurile vor fi reluate în toate unitățile de învățământ.

În municipiul Fălticeni, peste 8.000 de preșcolari și elevi se vor întoarce la ore.

Efectele grevei

După trei săptămâni de grevă, negocieri şi mitinguri cu zeci de mii de oameni în stradă, Guvernul a mărit salariile profesorilor.

Creșterea este, în medie, de 25 la sută, plus garanții că în viitoarea lege a salarizării, grila din educație va avea ca reper venitul mediu pe economie, dar și prime pentru cariera didactică și profesională.

Pe fondul grevei profesorilor, Ministerul Educației decis ca mediile elevilor pentru acest an şcolar să poată fi încheiate până pe 16 iunie.

Au fost prelungite şi înscrierile la examenele de Bacalaureat şi Evaluarea Naţională.

Evaluarea Națională la clasa a șasea nu va mai avea loc, iar la examenul de titularizare nu vor fi luate în calcul inspecțiile la clasă, pentru că mare parte au fost anulate din cauza grevei.

Probele de competențe la bacalaureat vor fi echivalate cu mediile din liceu sau, unde este cazul, cu certificatele obținute la concursurile internaționale de profil. Perioada de echivalare este între 12 și 21 iunie.

ȘTIRI