Grabă și inconștiență la volan. Manevră riscantă  în plin trafic auto. Imagini surprinse pe raza comunei BuneștiRural

Grabă și inconștiență la volan. Manevră riscantă în plin trafic auto. Imagini surprinse pe raza comunei Bunești

       Accesări: 3404

Graba unor șoferi le dă emoții altor participanți la trafic. Manverele riscante, la limita producerii unui eveniment rutier, sunt la ordinea zilei pe drumurile naționale din zona Fălticeni. Cu un astfel de caz s-au confruntat azi dimineață, pe raza comunei Bunești, doi conducători auto care circulau regulamentar.

Șoferul unui autoturism Mercedes s-a angajat în depășirea unor mașini care circulau pe aceeași bandă cu acesta, deși din sens opus de apropiau două autoturisme Dacia și Ford, care se deplasau, regulamentar, spre municipiul Fălticeni.

Manevra riscantă și pripită i-a obligat pe șoferii care veneau din sens opus, care conduceau autoturismele marca Dacia și Ford (a cărui cameră video de bord a surprins depășirea) să frâneze și să tragă dreapta, aproape de limita părții carosabile, pentru a evita coliziunea.

Asfaltul era ușor alunecos, fiind acoperit cu mâzgă.

Depășirea a fost făcută în apropierea intersecției Drumului Național 2 cu Strada Păcii din satul Podeni.

Mahanu Design

Dacă polițiștii l-ar fi identificat pe șofer în timpul depășirii riscante, acesta ar fi rămas 60 de zile fără permisul auto.

Pe de altă parte, dacă în urma acelei manevre ar fi provocat un eveniment rutier (tamponare), șoferul ar fi rămas pieton pentru 90 zile, în urma suspendării permisului auto.

Polițiștii reamitesc conducătorilor auto să nu se hazardeze în efectuarea unor manevre care pot pune în pericol siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic.

Ei au subliniat faptul că depășirea se face dacă din sens opus nu se apropie un vehicul și dacă dispun de spațiu suficient pentru a reintra pe banda inițială, cum prevede OUG 195/2002, articolul 45, aliniatul 3.

ȘTIRI