Fălticeneanca Aissia Prisecariu este vicecampioana Europei la înot juniori. Medalie de argint la 200 de metri spateSport

Fălticeneanca Aissia Prisecariu este vicecampioana Europei la înot juniori. Medalie de argint la 200 de metri spate

       Accesări: 271

Moment memorabil pentru istoria sportului fălticenean. Aissia Prisecariu devine vicecampioana Europei la înot juniori, un rezultat extraordinar pe care l-a reușit la Vilnius (Lituania). Tânăra de 16 ani, bifează, astfel, una dintre cele mai mari performanțe din propria carieră, aducând României una dintre medaliile puse în joc.

Sportiva este pregătită de Andrei Pinticanu și Luis Lăcătuș, antrenorii care au descoperit-o și au condus-o spre sucees.

Aissia Prisecariu a cucerit vineri, 5 iulie, medalia de argint în proba de 200 metri spate, cu timpul 2:11,14.

În finala acestei probe, câștigată de o sportivă din Spania, diferența dintre locurile 1 și 2 a fost de numai 36 de sutimi de secundă.

Aissia Prisecariu a primit medalia de arigint, la festivitatea de premiere, de la Camelia Potec, președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

Performanța deosebită pune în lumină nu doar sportul românesc, ci aduce un plus de imagine și comunității locale. Aissia Prisecariu se numără dintre ambasadorii municipiului Fălticeni, ea reprezentând cu cinste orașul natala la marile competiții naționale și internaționale.

În spatele acestui proaspăt rezultat remarcabil, medalia de argint la Campionatul European de Înot Junior, se află mii și mii de ore de antrenament.

Aissia este o tânără plină de talent, care se pregătește mult și este mereu determinată să ajungă mai sus.

Ea este legitimată la CS Dinamo și va mai concura și în proba de 100 de metri spate alături de Daria Silișteanu, altă sportivă născută în Fălticeni.

ȘTIRI