Eveniment de suflet desfășurat în comuna Boroaia. Târg caritabil de Crăciun și un superb concert de colindeEveniment

Eveniment de suflet desfășurat în comuna Boroaia. Târg caritabil de Crăciun și un superb concert de colinde

       Accesări: 1319

Luna decembrie este luna faptelor bune. Grija față de semeni și solidaritatea sunt mai pregnante ca oricând și se manifestă prin diverse campanii umanitare. În pragul sărbătorilor de iarnă, când toți îl așteaptă de Moș Crăciun, comuna Boroaia s-a desfășurat un eveniment de suflet, care a deschis inimi și a produs bucurie.

Profesorii Școlii Gimnaziale „Vasile Tomegea” au organizat în ultima zi de școală dinaintea vacanței de iarnă, un târg caritabil de Crăciun și un concert de colinde sub genericul „Moș Crăciun suntem noi!”.

Elevii, părinții și cadrele didactice și-au unit forțele pentru Serena, unul dintre elevii unității de învățământ care s-a bucurat de acest sprijin dătător de speranță.

Boroienii, oameni de caracter, frumoși la suflet, s-au mobilizat exemplar și au dăruit din multul sau puținul lor, având împlinirea sufletească și satisfacția de a fi înfăptuit binele.

Ei s-au dovedit prietenii Serenei, căci prietenii la nevoie se cunosc, sensibili la nevoile acesteia. La eveniment și-a făcut simțită prezența și Moș Crăciun, care s-a înarmat cu răbdare, urmărind activitățile cu aceeași bucurie, ca și voluntarii acțiunii caritabile.

Acțiunile au avut loc în noua sală de sport, campania de donații având ecouri puternice în comunitatea locală.

Târgul de Crăciun s-a desfășurat holul de la intrarea și la etajul sălii ce au devenit spații de expoziție și vânzare.

Sute de produse realizate manual, cărți, jucării, brăduți de crăciun, ornamente, felicitări au fost donate pentru acest eveniment.

Clasele și-au amenajat standuri proprii, iar elevii au căutat să-și vândă marfa cât mai bine. Donațiile financiare au fost strânse în cutii care au purtat câte un mesaj pentru Serena.

Fiecare produs avea un număr și un preț.

Cât despre succesul Târgului caritabil de Crăciun au vorbit aglomerația de la standuri și epuizarea „stocului” la standuri.

În completarea târgului cu fapte bune, copiii, profesorii și părinții au primit în dar un superb concert de colinde.

Astfel de acțiuni sunt manifestări de tradiție, în preajma Crăciunului, pentru școala din comuna Boroaia.

Elevii din cadrul grupului vocal „Flori boroiene”, îndrumat de profesorul și solistul Marius Dochița, au susținut un recital de colinde.

Două momente aparte au fost cântecele de Crăciun pregătite de același profesor și intepret, dar și de părintele diacon Constantin Pavăl.

Elevii de la clasele primare, îmbrăcați în port popular, au prezentat câteva dintre colindele și urăturile tradiționale.

Nu au lipsit nici momentele artistice susținute de trupa de majorete a Școlii Gimanziale „Vasile Tomegea”.

În cadrul concertului caritabil, primarul Vasile Berariu i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat pentru acest eveniment de suflet, arătând că astfel de momente sunt cu adevărat cele care încununează frumusețea sărbătorilor de Crăciun.

La finalul intervenției el a transmis un mesaj către comunitatea boroiană, pentru apropiatul praznic al Nașterii Domnului Hristos.

ȘTIRI