Pastorala Înalt Prea Sfințitului Calinic. Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos unește cerul cu pământulReligie

Pastorala Înalt Prea Sfințitului Calinic. Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos unește cerul cu pământul

       Accesări: 131

Preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler, și drepmăritorilor creștini din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, har, pace și ajutor de la preamilostivul Dumnezeu, iar de la noi arhierească binecuvântare!

Preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși și credincioase,

„Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele lui Irod regele, un idumeu din seminția lui Edom, străin de neamul lui Israel, iată magii de la Răsărit [însoțiți de steaua Lui – n.n.] au venit în Ierusalim” (Matei 2, 1) ca să I se închine.

Magii aduși în discuția referatului biblic – și a căror prezență este consemnată doar de Sf. Evanghelist Matei – nu erau împărați și nici regi, precum cei despre care vorbește David în CarteaPsalmilor (67, 30; 71, 10), ci ei erau oameni inițiați în cele ale astronomiei și ale scrierilor sfinte.

Și, în calitate de teologi, este posibil ca ei să fi avut cunoștință de prorocia lui Balaam, care zice: „O stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel” (Numerii 24, 17), numai că, din păcate, ceea ce nu reușeau ei încă să înțeleagă era faptul că steaua pe care o văzuseră era numai în aparență stea, pentru că, în realitate, era puterea și slava lui Dumnezeu metamorfozate în chip de stea.

Evanghelistul nu precizează nimic în legătură cu numărul magilor care au întreprins călătoria; se crede că au fost trei, după numărul celor trei daruri aduse, deși nu există nicio dovadă, prima mențiune în acest sens fiind făcută de Origen.

În alte surse numărul lor este cuprins între doi și doisprezece.

În secolul al III-lea, în catacombele Sfinților Petru și Marcellinus de la Roma, magii sunt reprezentați în număr de doi; în catacomba Sfintei Priscila sunt trei; iar în catacomba Domitillei apar patru. Tot în număr de trei apar și în secolul al IV-lea, în Biserica Nașterii din Betleem și în Biserica „Santa Maria Maggiore” din Roma.

În secolul al VI-lea, fresca din Basilica „Sfântul Apollinarie” din Ravenna îi înfățișează diferențiat și cu nume: Baltasar, reprezentat cu păr lung și barbă neagră; Melchior, reprezentat ca un tânăr proaspăt bărbierit; Gaspar, reprezentat ca un om în vârstă și cu barba căruntă. Există și opinia conform căreia Melchior este cel pictat ca un bătrân, Baltazar este pictat la maturitate și Gaspar este pictat ca un tânăr (Beda Venerabilul).

Această reprezentare sugerează că oameni de toate vârstele, fără excepție, au venit la Betleem să se închine pruncului Iisus.

Nu se știe sigur nici anul în care a avut loc călătoria magilor – unii înclină să creadă că s-a petrecut între anii 7 și 5 sau chiar 4 î.Hr., asta după ce s-a constatat că Sf. Dionisie Exiguul ar fi greșit calculul în numerotarea anilor de la Nașterea Mântuitorului Hristos cu vreo patru ani –, însă ceea ce se cunoaște, potrivit tradițiilor liturgice ale Bisericii, este că Nașterea Domnului a avut loc în ziua de 25 decembrie (sau în preajma acestei date) și nicidecum în cea de 6 ianuarie, care nu poate fi susținută.

În susținerea celor enunțate vine Sf. Ioan Gură de Aur, care propune un calcul de bun simț: „Dacă Elisabeta a zămislit după Sărbătoarea corturilor – [care se prăznuia în a doua jumătate a lunii septembrie – n.n.], Zaharia fiind ales să tămâieze templul Domnului (Luca 1, 8-9) – și Maica Domnului a primit Buna Vestire de la Arhanghelul Gavriil când Elisabeta era însărcinată în șase luni [deci în ultima parte a lunii martie – n.n.], Nașterea lui Hristos nu putea avea loc decât în luna decembrie”.

Steaua a fost cea care i-a însoțit pe magi până în Palestina.

Era steaua care Îl anunța pe Hristos – Soarele dreptății. Însă când s-au apropiat de Ierusalim Sf. Evanghelist Matei menționează că nu au mai văzut-o. Dispariția ei i-a determinat pe magi să-i întrebe pe locuitorii Ierusalimului dacă știu ceva despre Cel de curând născut.

Așa a ajuns vestea Nașterii lui Hristos și la urechile lui Irod, care totuși nu știa nimic despre aceasta; ori, orbit de setea de putere și nărăvit în rele, nu voia să știe, deși Nașterea Domnului a fost anticipată de prorocii Vechiului Testament: „S-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el” (Matei 2, 3). Cum, Se naște Hristos, Mesia cel promis de Dumnezeu, și tu, ca lider, în loc să te bucuri, dimpotrivă, te tulburi și, pe lângă tine, se tulbură și poporul? Doamne, să nu fie!

Precizez faptul că Irod împăratul, adus în discuția versetului, nu este același cu Irod Tetrarhul, care l-a martirizat pe Ioan Botezătorul, deși și pentru unul, și pentru celălalt cruzimea și crima erau armele preferate. Iosif Flavius, în lucrarea Antichități iudaice, spune că Irod (Idumeul), care își prețuia dregătoria mai presus de orice, nu și-a cruțat de la pieire nici prima soție, Mariamna, nici pe mama acesteia, Alexandra, nici pe fiii săi Alexandru și Aristobul, născuți din căsătoria cu principesa Mariamna, din Dinastia Hasmoneilor, cu care s-a căsătorit pentru a i se da legitimitate regală, nici pe cumnatul său Aristobul, pe care l-a ucis la puțin timp după învestirea sa ca arhiereu, la vârsta de numai 17 ani, nici pe fiul său Antipater, născut din altă căsătorie, nici pe fratele său, nici pe unchiul său și nici pe subordonații care nu se conformau dispozițiilor.

Așa că, îngrijorat de cele auzite, „adunând pe toți arhiereii în funcțiune, dar și pe cei eliberați din funcție, și pe cărturarii poporului, considerați mari teologi și juriști, care, de altfel, constituiau Sanhedrinul – tribunalul religios și civil al iudeilor –, din care de această dată lipseau bătrânii poporului, căuta să afle de la ei despre Nașterea lui Hristos (Matei 2, 4). Iar aceștia, în răspunsul lor, aducând ca martor pe Miheia (5, 2), i-au dezvăluit: „În Betleemul Iudeei, că așa este scris de prorocul” (Matei 2, 5).

Atunci Irod, „chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Și, trimițându-i la Betleem – interesant este că nu le-a încredințat acțiu­nea aceasta celor din subordinea sa, ci străinilor care aveau, se pare, informații mult mai relevante legate de Prunc –, le-a zis: Mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă Îl veți afla, vestiți-mi și mie, ca, venind și eu, să mă închin Lui” (Matei 2, 7-8).

Faptul că i-a chemat în ascuns a fost un semn clar că I se pregătea ceva Pruncului, despre Care nu trebuia să se sesizeze poporul. Mai mult, a vrut să ascundă viclenia și dorința lui murdară sub pretextul închinării.

Astfel, magii, „ascultând pe rege, au plecat și, iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul. Și, văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte” (Matei 2, 9-10). O stea pe seama căreia, în decursul timpului, s-au emis diferite ipoteze, pro și contra, afirmându-se că ar fi fost o cometă, tripla conjuncție Jupiter-Saturn, eclipsarea lui Jupiter de către Lună, o supernova etc. Dar nu aceste ipoteze astronomice ne interesează acum.

Interesant este că steaua i-a însoțit, de această dată, chiar până la locul unde se afla Pruncul. Îi părăsise la intrarea în Iudeea. Dar a reapărut și i-a condus până la Betleem. Abia acum se putea spune că steaua și-a încheiat misiunea.

Odată ajunși, magii au oferit Pruncului daruri prețioase: aur, smirnă și tămâie (Matei 2, 11). Prin aceste daruri se recunosc în Hristos puterea împărătească, măreția dumnezeiască și jertfa supremă de a muri pentru întreg neamul omenesc.

Darurile se aduceau în cutii numite vistierii. Trebuie însă făcută o precizare: să nu se creadă că magii au ajuns chiar în ziua în care S-a născut Hristos. Nicidecum! Distanța dintre Persia, Mesopotamia sau Babilon, căci nu se știe cu exactitate de unde au pornit, și Betleem era între 900 și 1150 de kilometri. Or, nu se putea parcurge într-un timp atât de scurt o asemenea distanță, ținând cont că pe atunci singurele posibilități de transport erau caii sau cămilele.

Exegeții spun că închinarea magilor trebuie plasată – ca timp – după închinarea Pruncului la templu (Luca 2, 22-27). Acestei închinări i-au urmat cele relatate de Sf. Evanghelist Matei în versetele de la 13 la 22 ale capitolului 2, cu privire la Fuga în Egipt, uciderea pruncilor, moartea lui Irod și întoarcerea din Egipt în Galileea.

Așadar, după ce magii s-au închinat Pruncului, luând înștiințare în vis de la Arhanghelul Gavriil, ca unii ce au fost sfătuiți să nu se mai întoarcă la Irod, s-au dus pe altă cale în țara lor (Matei 2, 12). Întrucât nu s-au mai întors ca să-i spună unde se află noul rege, Irod a dat ordin să fie uciși toți pruncii care erau în Betleem, și în toate hotarele lui, de doi ani și mai în jos, după timpul pe care-l aflase de la magi. Și, după cum deja cunoașteți, bucuria Nașterii Domnului a plătit birul pruncilor uciși pentru Hristos, care sunt prăznuiți liturgic de Biserică la 29 decembrie; numărul de 14.000 de prunci este simbolic, Betleemul fiind în acele vremuri o cetate mică.

Și, pentru că neliniștea liderului politic atinsese cote maxime, același înger i s-a arătat lui Iosif noaptea, în vis, cerându-i: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui [și aici avem o precizare importantă: îngerul nu o numește pe Fecioara ca fiind femeia lui Iosif, ci mama lui Iisus – n.n.] și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2, 13).

Iosif era chemat pentru a doua oară să-și împlinească misiunea de protector al pruncului Iisus, deși Fecioara ieșise de sub incidența uciderii cu pietre. Și, asumându-și această responsabilitate cu mare curaj, a luat Pruncul și pe mama Lui și au plecat/fugit în Egipt, un episod care reflectă atitudinea omului în relație cu Dumnezeu pe care l-aș propune pentru un alt demers exegetic.

De aceea, vă rog să-mi îngăduiți să închei cuvântul meu pastoral prin a mulțumi Preasfintei Treimi, Maicii Domnului, Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava și tuturor sfinților pentru că și anul acesta a fost un an binecuvântat pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

De asemenea, se cuvine să vă mulțumim dumneavoastră, iubiți credincioși și credincioase, pentru că, și în anul acesta care în curând se va încheia, ați susținut proiectele inițiate de preoții dumneavoastră la nivel de parohie și/sau eparhie, precum și pentru dragostea plină de bunăvoință cu care i-ați sprijinit pe cei aflați în diferite încercări.

Pentru toată dragostea arătată față de slujbele Bisericii, de lucrarea acesteia, precum și față de slujitorii ei, vă doresc, cu prilejul Nașterii Domnului, Anului Nou și Botezului Domnului, ani mulți, buni și sănătoși, cu sporite împliniri dumneavoastră și celor din casele și din neamul dumneavoastră, recomandându-vă, totodată, să nu încetați să-L căutați și să-L descoperiți pe Hristos, călăuziți de lumina harului Duhului Sfânt, precum odinioară magii de la Răsărit, aducându-I ca daruri prinosul dragostei și al credinței dumneavoastră.

Al vostru, pentru tot binele rugător,

† CALINIC
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

ȘTIRI