Eroii Revoluției Române din Decembrie 1989 au fost comemorați și la FălticeniLocal

Eroii Revoluției Române din Decembrie 1989 au fost comemorați și la Fălticeni

       Accesări: 455

Primăria Fălticeni a organizat evenimente comemorative cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la izbucnirea Revoluției care a dus la căderea comunismului în România.

Duminică, 22 decembrie, manifestările au debutat cu depunerea de coroane de flori la “Monumentul Eroilor Revoluției” din Piața “Casa Cărții”.

Au fost prezente autoritățile locale și județene, parlamentari, membri ai partidelor politice reprezentate la nivel local, structurile militare locale, asociațiile cadrelor militare în retragere și în rezervă.

Au fost ținute apoi slujbe de pomenire și au fost depuse coroane de flori la mormintele celor doi fălticeneni care și-au pierdut viața în Decembrie 2019.

Prima oprire a fost în curtea Catedralei Ortodoxe pe Stil Vechi, unde a fost pomenit sublocotenentul post-mortem Ioan Bute.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

O slujbă de pomenire s-a ținut și la mormântul eroului Ionel Pascal, din Cimitirul Oprișeni.

După-amiază, Asociația Fălticeni Cultural a organizat un eveniment închinat Revoluției Române, în Sala “Draga Olteanu Matei”, în prezența unui public numeros. Toți cei prezenți au primit Calendarul Cultural Fălticenean pentru anul 2020.

Pe scena sălii de spectacole au fost expuse portretele a 33 de eroi, iar artistul plastic Radu Bercea a expus lucrări ale expoziției “Memoria Retinei Gularului Românesc”.

Membrii Teatrului “Grigore Vasiliu Birlic” au prezentat un poem închinat eroilor, apoi s-a desfășurat concursul de poezie al lunii decembrie, având peste 70 de concurenți înscriși, din Fălticeni dar și din alte localități.

Evenimentul a oferit publicului întâlnirea cu două personalități invitate: pictorul Radu Bercea (fost deținut politic) și fălticeneanul George Mândruță (cadru militar, participant la misiuni internaționale sub egida NATO).

La finalul evenimentului au fost aprinse candele la “Monumentul Eroilor Revoluției” din Piața “Casa Cărții.

ȘTIRI