Duminică va fi resfințită Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Rădășeni. Slujba  târnosirii va fi oficiată de un sobor de arhierei, preoți și diaconiReligie

Duminică va fi resfințită Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Rădășeni. Slujba târnosirii va fi oficiată de un sobor de arhierei, preoți și diaconi

       Accesări: 5725

Eveniment religios așteptat de credincioșii parohiei. Duminică va avea loc resfințirea Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Comuna Rădășeni, unde slujesc preoții Petru Irimescu și Constantin Aioanei. Slujba va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

Printre cei care vor fi prezenți la târnosirea lăcașului se numără P.S. Timotei Prahoveanul și P.S. Damaschin Dorneanul.

Cunoscută și sub denumirea de Biserica Albă, lăcașul așezat în inima satului Rădășeni a fost într-un șantier permanent.

Resfințirea are loc la opt ani de la începerea lucrărilor de renovare ale bisericii, timp în care au fost înlocuite acoperișul și tabla, exteriorul a fost înfrumusețat, iar temelia și aleile au fost placate cu piatră.

Nouă este și pictura bisericii.

Cea veche a fost decapată, apoi s-a tencuit, după care au început lucrările de pictură în tehnica frescă, realizate timp de cinci ani de către Constantin Nechita, un fiu al satului Rădășeni.

Preoții Bisericii Albe au restaurat și catapeteasma, elementele din lemn și icoanele, iar strănile sunt complet noi. Lăcașul are un policandru unic în zonă, dar și o raclă cu sfinte moaște.

Tot aici se află și icoana făcătoare de minuni „Portărița”, realizată la Sfântul Munte Athos, așezată acum exact 100 de ani în lăcașul cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, după minunea petrecută la sfârșitul rugăciunilor pentru ploaie, când icoana n-a putut fi dusă mai departe.

Icoana a fost restaurată recent la Atelierele Patriarhiei Române pe cheltuiala Prea Sfințitului Timotei, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, fiul al satului Rădășeni.

Biserica Sfinții Apostol Petru și Pavel a fost construită în perioada interbelică. Lăcașul a primit binecuvântarea de zidire din partea Mitropolitului Pimen Georgescu.

În vara anului 1995, pe data de 16 iulie, lăcașul a fost sfințit cu binecuvântarea Î.P.S Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

La slujbă au participat trei ierarhi, 40 de preoți și peste 20.000 de credincioși.

  • Preoții parohi Petru Irimescu și Constantin Aioanei

ȘTIRI