Dragobetele sărută feteleSpecial

Dragobetele sărută fetele

       Accesări: 412

Ziua de 24 februarie este așteptată de tineri cu emoție tulburătoare, deoarece ea este considerată a fi ziua îndrăgostiților.

Ea și-a pierdut farmecul de odinioară, când în comunitățile sătești orice sărbătoare era trăită la superlativ, cu simboluri aparte și ritualuri care nu se încălcau, pentru a nu se aduce un dezechilibru vieții și cosmosului.

Se știe că această zi, 24 februarie, stă sub pecetea lui Dragobete, fecior chipeș și voinic care seduce fetele, simbol al dragostei de peste an.

Să purcedem la drum și să aflăm câteva lucruri despre Dragobete. Cine este el, de unde vine? Dacă ne aplecăm asupra legendei,

Dragobete ar fi feciorul Babei Dochia și cumnat cu patronul vegetației, Lăzărică. Poate părea ciudată această asociere, însă la o privire mai atentă descoperim că Dragobetele, ziua iubirii la români, se serbează aproape de echinocțiul de primăvară, atunci când începe practic nunta naturii.

Se spune că acum iese și ursul din bârlog, deci întreaga natură trece pragul spre primăvară. Cea mai concludentă dovadă este aceea a observării comportamentului păsărilor care, de acum își declară iubirea, își aleg perechea pe viață și încep clădirea cuibului.

Nu întâmplător se spune despre doi tineri îndrăgostiți că sunt ca doi porumbei. Iubirea păsărilor se poate vedea în ciripitul vesel și-n neastâmpărul trilurilor.

Aflată la hotarul dintre iarnă și primăvară, sărbătoarea Dragobetelui aduce după sine o serie întreagă de obiceiuri și superstiții populare.

Cu o seară înainte, fetele își pun busuioc sub pernă, în speranța că își vor visa ursitul mult așteptat. Pentru a fi iubite de alesul inimii, fetele iau ultimele resturi de zăpadă de prin livezi și păstrează apa obținută din topirea zăpezii, pentru a o folosi la descântece și farmece de dragoste, descântece însoțite de ritualuri și incantații de o poezie aparte. Cu această apă își spală fața dimineața, la răsăritul astrului solar, pentru a fi frumoase și proaspete ca însăși primăvara.

În această zi fetele și băieții se adună în cete pe dealuri, în jurul focurilor, ori în păduri, căutând primele flori de primăvară. Spre prânz fetele o iau la fugă spre sat, iar feciorii aleargă după ele și, ajungându-le din urmă, o sărută pe draga inimii lor, de aici rima ,,Dragobetele/ sărută fetele.”

În această zi îndrăgostiții trebuie să se sărute, ca un legământ către o viitoare logodnă. Aceste întâlniri reprezintă de fapt adunarea celor dragi, dacă este să traducem toponimul: ,,bete’’ înseamnă adunare (dragu + bete). Cuvântul ,,drag’’, de origine slavă, este întâlnit și în multe cântece populare, el fiind de fapt o recunoaștere în fața comunității sătești a dragostei pentru cineva: ,,Dragă-mi ești, Ileană, dragă!’’

Tot în această zi, flăcăii de prin sate leagă frății de cruce, motiv des întâlnit și în basmele românești, prin crestarea brațelor sub formă de cruce, alt simbol grăitor al trăirilor sufletului pur de la sat. Apoi tinerii își ating brațele în locul crestăturii, amestecându-și sângele, devenind astfel frați de același sânge, căci ,,sângele apă nu se face’’.

Dragobetele, acest obicei cu rădăcini păgâne, fără doar și poate, moștenit, se pare, de la vechii daci, își are corespondentul în Eros (la greci) și Cupidon (la romani), ca o recunoaștere a iubirii, a dragostei ca fiind cel mai profund și înălțător sentiment omenesc.

Eu vă urez, dragii mei, să vă țină iubirea tot anul, precum ciripitul vesel al păsărilor ce fericesc cerul cu zborul lor!

ȘTIRI