Detașamentul de Pompieri Fălticeni și-a deschis porțile de Ziua Pompierilor. Sute de copii i-au vizitat pe salvatoriLocal

Detașamentul de Pompieri Fălticeni și-a deschis porțile de Ziua Pompierilor. Sute de copii i-au vizitat pe salvatori

       Accesări: 1270

Oaspeți numeroși la zi de sărbătoare. Detașamentul de Pompieri Fălticeni și-a deschis porțile, pe 13 septembrie, ca de fiecare dată, cu prilejul Zilei Pompierilor. Preșcolarii și elevii din municipiu au fost invitați să descopere tot ceea ce definește profesia de salvator.

Pompierii au primit vizita câtorva sute de copii și tineri, însoțiți de profesorii diriginți sau de părinți, dornici să vadă cum este să fii pompier, iar mulți au realizat că nu este o meserie deloc ușoară.

Rolul ghidului a fost îndeplinit de plutonierul major Adrian Stoica cel care le-a explicat că este nevoie de curaj, determinare, forță și stăpânire de sine pentru a fi salvator.

Turul detașamentului de pompieri a început cu hala mașinilor, locul unde autospecialele pompierilor sunt garate după încheierea intervenției.

Tot aici au fost prezentate echipamentul pompierului și autospeciala SMURD, unde se acordă primul ajutor. Cu această ocazie, copii și tinerii au văzut dotările acestor ambulanțe, dar și care sunt procedurile pe care paramedicii le fac pentru cei răniți. Pentru a le satisface curiozitatea, copiilor li s-a explicat cum se măsoară pulsul, tensiunea și saturația plămânilor.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Pe platoul unității, plutonierul major Adrian Stoica le-a prezentat apoi toată gama mașinilor de intervenție, de la modulul pentru descarcerare, la autospeciala cu apă și spumă, la autoscara utilizată la incendiile aflate la înălțime sau în alte situații deosebite, intervenție la calamități sau salvarea persoanelor blocate la etajele superioare ale unui bloc.

Preșcolarii și elevii au asistat mai apoi la o demonstrație legată de stingerea unui incendiu, urmată de o demonstrație de coborâre pe frânghie de la înălțime.

Ultima oprire, alături de ghid, a fost traseul de antrenament. Aici vizitatorii au așteptat la rând pentru a-l parcurge și ei, cu asistență din partea pompierilor.

Înainte de a pleca, copii de la grădiniță și cei din clasele primare au avut posibilitatea de a sta, pentru câteva clipe, la volanul autospecialei de pompieri, iar bucuria micuților li s-a citit pe chip.

Pentru câțiva copii, vizita la Detașamentul de Pompieri Fălticeni s-a dovedit un moment mai special, deoarece aici lucrează unul dintre părinți.

De la un astfel de eveniment nu au lipsit fotografiile de grup și nici întrebările haioase ale micuților.

Preșcolarii și elevii și-au luat rămas bun de la pompieri, gazdele îndulcind pe fiecare vizitator în parte.

Din fericire, 13 septembrie a fost o zi lipsită de evenimente nedorite, tihnită pentru salvatori și interesantă pentru sute de copii din Fălticeni care au pășit într-o unitate operativă.

ȘTIRI