Delgaz Grid va sista energia electrică pentru consumatorii din Drăgușeni, Ciumulești, Forăști și HorodniceniRural

Delgaz Grid va sista energia electrică pentru consumatorii din Drăgușeni, Ciumulești, Forăști și Horodniceni

       Accesări: 748

Întreruperi programate pentru lucrări pe rețelele de tensiune. Compania Delgaz Grid anunță că energia electrică va fi sistată în patru unități teritorial administrative din zona Fălticeni. Intervențiile sunt programate pentru marți și miercuri.

Vor fi afectați consumatorii casnici din comunele Drăgușeni, Forăști, Horodniceni și Vadu Moldovei.

Marți, 10 octombrie, va fi întreruptă energia electrică în localitatea Antoceni, pe străzile: Antoceni, Ciocanești și în satul Forăști, pe străzile Principală și Forăști, în satele Oniceni, Roșiori și Ruși.

Situația va fi similară și pentru consumatorii casnici din localitățile Ciumulești, Broșteni și Drăgușeni.

Aici sunt programate trei lucrări.

Mahanu Design

Echipele de intervenție vor tăia vegetația care ajunge în rețeaua medie tensiune, pentru eliminarea întreruperilor de scurta durată. Mai este anunțată montarea unui stâlp în rețea și racordarea unui post de transformare nou construit în Roșiori.

Miercuri, 11 octombrie, va fi sistată energia în comuna Horodniceni.

Potrivit reprezentanților Delgaz Grid sunt afectați locuitorii din satul Botești (străzile Botești, Alunilor, Doamnei, Bisericii, Liliacului, Todiceștilor, Mălinului, Pinului), satul Bradățel (străzile Bradățel, Pinului, Tineretului, Morilor, Livezilor), satul Horodniceni (străzile Horodniceni, Văilor, Sucevei, Velniței, Trei Iazuri, Fălticenilor, Salcâmului, Nucului, Unirii, Hucilor, Bisericii, Sub Brad) și satul Răbâia.

În această zonă vor fi montați un stâlp în rețea și un separator telecomandat pentru reducerea timpilor de întrerupere în caz de avarii.

Consumatorii din localitățile amintite nu vor avea energie electrică pe toată durata intervenției, anunțată între orele 9 și 17.

ȘTIRI