Începe Postul Crăciunului. Ce tradiții se  păstrează și aziReligie

Începe Postul Crăciunului. Ce tradiții se păstrează și azi

       Accesări: 702

Luni începe Postul Crăciunului, perioadă de reflecție și rugăciune. Postul mai este cunoscut și sub numele de Postul Nașterii Mântuitorului. Acesta are o durată de 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie și până la 25 decembrie.

14 noiembrie este ziua Lăsatului de Sec, ultima în care se mai pot mânca ouă, lapte, brânză, carne și pește.

Postul Crăciunului are mai multe dezlegări la ulei, vin și pește, astfel că este mai uşor de ţinut.

Ajunul Crăciunului este cea mai aspră zi. Atunci preoţii le recomandă credincioşilor să ţină post negru.

Ce reprezintă Postul Nașterii Domnului?

Prin intermediul acestui post Dumnezeu le dă credincioșilor putință curățării trupești și sufletești.

Referitor la practicarea postului, Sfântul și Marele Sinod recomandă să fie legată de rugăciunea neîntreruptă, pocăinţa sinceră și faptele de binefacere.

Postul Crăciunului amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în așteptarea venirii lui Mesia – Izbăvitorul.

Prin durata lui de 40 de zile, acest post aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Durata Postului Crăciunului a fost stabilită în anul 1166, la Sinodul de la Constantinopol, ținut sub președinția patriarhului Luca Hrisoverghi.

Postul Crăciunului este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil.

Dezlegări în post

În Postul Crăciunului se obișnuiește ca toți credincioșii să postească de carne, lapte, brânză și ouă, în timp ce lunea miercurea și vinerea se consuma mâncare fără ulei și fără vin.

Prima zi de dezlegare la peşte în Postul Crăciunului 2019 este 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică. Urmează 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Andrei, 6 decembrie de sărbătoarea Sfântului Nicolae, 13 decembrie de sărbătoarea Sfântului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei.

Ultima zi în care se mănâncă peşte în postul Crăciunului este 18 decembrie.

Tot în post, în zilele de marți și joi se face dezlegare la untdelemn și vin, iar în sâmbetele și duminicile, până pe data de 20 decembrie inclusiv, se dezleagă la untdelemn, pește și vin.

Tradiții în postul Crăciunului

Postul Crăciunului la români este strâns legat de anumite tradiții care se păstrează până azi.

Unul dintre obiceiuri este şi spălarea veselei cu cenuşă sau leşie, ca să nu mai aibă nicio urmă de carne sau derivate ale acestor produse. Deși nu este neapărat un obicei, în perioada posturilor se obișnuiește ca în casă candela să fie mereu aprinsă.

Pe 20 decembrie, de Ignat, nu se mai spală rufe până după Bobotează şi nu se mai toarce, se taie porcii şi se spune că vederea sângelui apără de boli și aduce noroc.

Pe 24 decembrie, în Ajun de Crăciun, nu se dă din casă, şi nu se scoate gunoiul ca să nu se ducă norocul.

Ultima zi din Postul Crăciunului este denumită Ajunul Crăciunului (24 decembrie), iar credincioşii îl aşteaptă pe preot binecuvânteze casa și familia înaintea sărbătorii Naşterii Mântuitorului.

Cel mai frumos obicei rămâne colindatul, când, este anunțată Nașterea lui Hristos.


ȘTIRI