Corul Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” înregistrează un nou succes în cadrul Olimpiadei Naționale CoraleEducație

Corul Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” înregistrează un nou succes în cadrul Olimpiadei Naționale Corale

       Accesări: 706

Au trecut cu bine de o nouă etapă. Elevii corului Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” s-au calificat la faza zonală a Olimpiadei Naționale Corale, concurs pe care l-au încheiat cu brio. Dirijat de profesoara Mirabela Apopei, grupul vocal instrumental „Chorus” a obținut premiul I la secțiunea gimnaziu – coruri din școli,

Calificarea a fost posibilă datorită celui mai mare punctaj obținut la etapa zonală.

Un alt premiu I a a revenit corului Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” din Fălticeni, coordonat tot de Mirabela Apopei.

Chorus nu este la prima reușită din cadrul concursurilor muzicale.

La ultimele două etape județene, ansamblul coral al Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” din Fălticeni, a obținut rezultate deosebite: premiul aI II-lea atât în 2018, cât și în 2019.

Grupul vocal menționat s-a remarcat la numeroase concursuri județene („Colind de Crăciun”) sau locale („Ai și tu talent”), de unde s-a întors cu mai multe premii I și cu premii de excelență.

„Rezultatele deosebite obținute de elevii noștri la diverse competiții din domeniul cultural-artistic demonstrează încă o dată faptul că performanțele se nasc acolo unde talentul/ inspirația („slova de foc”) se îmbină cu efortul/dăruirea („slova făurită”).”, ne-a declarat profesorul Marius Pintilii, directorul unității de învățământ fălticenene. „Dezvoltarea competențelor în cadrul școlii nu se reduce doar la aspectele specifice disciplinelor de examen, precum limba și literatura română sau matematica. Profilul de formare al elevului se construiește în strânsă relație și cu alte competențe cheie esențiale, sensibilizarea și exprimarea culturală având un rol esențial în această direcție.”

Director Marius Pintilii

Faza zonală a Olimpiadei Naționale Corale s-a desfășurat pe 29 februarie la Casa de Cultură a Studenților din Suceava.

Din juriu au făcut parte profesori de specialitate și profesori metodişti de educaţie muzicală.

Conform regulamentului, la faza zonală vor participa corurile reprezentante ale județelor Iași, Bacău, Botoșani, Galați, Neamț, Suceava, Vaslui și Vrancea.

La toate etapele olimpiadei și pentru toate categoriile de coruri, repertoriul de concurs trebuie să fie alcătuit dintr-o lucrare corală din repertoriul românesc și din două lucrări corale din repertoriul universal.

La faza zonală vor participa cinci coruri din județul Suceava, grupul „Chorus” al Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” fiind singurul din zona Fălticeni calificat în etapa următoare.

Profesoara Mirabela Apopei

Competiţia este organizată anual de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi se adresează atât corurilor de elevi din învăţământul gimnazial, cât şi celor din învăţământul liceal.

Olimpiada corală este structurată pe mai multe secţiuni distincte: coruri din şcoli de artă și muzică, coruri din şcoli (altele decât cele de artă și muzică), coruri din palatele şi cluburilor elevilor şi coruri de la liceele/seminariile teologice.

Etapa zonală se va desfășura pe 13 martie, la Piatra Neamț.

ȘTIRI