Colegiul Național „Nicu Gane” va fi gazda unui atelier de mărțișoare destinat elevilor de gimnaziu și liceuEducație

Colegiul Național „Nicu Gane” va fi gazda unui atelier de mărțișoare destinat elevilor de gimnaziu și liceu

       Accesări: 640

Luna martie se apropie cu pași repezi. La începutul primăverii calendaristice, unul dintre cele mai îndrăgite simboluri ale acestui anotimp este dăruit persoanelor dragi. În preambulul momentului amintit, câțiva făuritori de frumos s-au gândit să pună la cale un proiect plin de culoare.

Este vorba de un Atelier de mărțișoare care va fi găzduit de Colegiul Național „Nicu Gane”.

Destinat elevilor de gimnaziu și liceu, atelierul are loc sâmbăta aceasta.

Organizatorul activității este Asociația Edu Max, iar demersul se înscrie în proiectul educațional Generația Tehnoworld care are ca și componentă dezvoltarea personală.

Ideea vine în contextul stimulării creativității și al învățării prin experimentarea unor lucruri noi.

Copiii dornici să confecționeze mărțișoare au ocazia de a le realiza alături de oameni dedicați și talentați în domeniul graficii, picturii, colajelor și desenului.

Maestrul Mihai Pînzaru Pim este unul dintre invitații Atelierului de mărțișoare, unde vor mai fi prezenți ca îndrumători Isabella Tabarcea, Dana Postolache, Anca Șoldănescu și Șerban Oșlobanu.

Organizatorul precizează că activitățile se vor desfășura pe grupe de câte 20 de elevi.

Atelierul va dura trei ore, astfel că va fi timp berechet pentru creativitate.

Și pentru că bucuria vine din lucruri simple este de așteptat ca roadele muncii elevilor să genereze satisfacție.

ȘTIRI