Ce măsuri au luat autoritățile după explozia cazurilor de coronavirus din Centrul de recuperare Sasca MicăLocal

Ce măsuri au luat autoritățile după explozia cazurilor de coronavirus din Centrul de recuperare Sasca Mică

       Accesări: 2342

Situație șocantă într-un centru de recuperare din zona Fălticeni. 301 persoane s-au infectat cu noul coronavirus. Este vorba de 242 de beneficiari și 59 de cadre medicale de Centrului de Recuperare și Reabilitare Neurospihică din comuna Cornu Luncii.

Unii dintre cei care s-au contaminat cu agentul patogen sunt asimptomatici, iar alții au forme ușoare ale bolii.

Potrivit reprezentanților DGASPC Suceava, aceștia au procedat încă de marți la izolarea celor 242 de beneficiari testați pozitiv, într-o clădire separată de clădirea în care sunt cazați ceilalți 127 de beneficiari testați negativ.

Testele beneficiarilor și personalului, care efectua ture în izolare în cadrul centrului din Sasca Mică, au fost efectuate pe 11 aprilie 2020.

Angajații testați pozitiv, care urmează a fi internați în spital, sunt înlocuiți începând de miercuri, 22 aprilie, de angajații care se află în izolare preventivă la domiciliu.

Având în vedere că angajații de specialitate din cadrul centrului (asistenți medicali, infirmieri) vor avea de îngrijit beneficiari testați pozitiv COVID – 19, DGASPC Suceava a solicitat, în cursul zilei de marți, printr-o adresă la DSP Suceava, sprijinirea cu personal medical din cadrul spitalului, în vederea instruirii personalului din centru în ceea ce privește modul de folosire a echipamentului de protecție, intervenția, tratarea și monitorizarea evoluției beneficiarilor testați pozitiv COVID – 19, dar și prevenirea infectării angajaților testați negativ/netestați.

Reprezentanții DGASPSC Suceava au adus la cunoștința DSP Suceava faptul că Centrul de Recuperare și Reabilitare Neurospihică Sasca Mică nu are instalații de oxigen și niciun fel de aparatură medicală necesară unei astfel de situații, ca cea cu care ne confruntăm acum.

Angajații care au fost testați pozitiv au fost internați în cursul zilei de 22 aprilie, o parte dintre aceștia în Spitalul Municipal Rădăuți (opt persoane) iar cea mai mare parte, în Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan” Suceava.

Oficialii DGASPC Suceava precizează că dezinfecția clădirilor și a spațiilor din incinta centrului, s-a făcut cu o zi înainte de trierea beneficiarilor, în funcție de rezultatul testării.

Pentru a crea condiții de odihnă angajaților care sunt în izolare la centru și asigură schimbul de tură, se vor monta în curtea centrului, containere de locuit, primite de la ISU Suceava, echipate corespunzător.

ȘTIRI