Ce este și ce rol are regula fair-playului financiar dictată de UEFA. Cluburile europene ar urma aibă fondul de salarii egal cu 70% din încasăriActualitate

Ce este și ce rol are regula fair-playului financiar dictată de UEFA. Cluburile europene ar urma aibă fondul de salarii egal cu 70% din încasări

       Accesări: 227

În ultimul timp s-a auzit tot mai des de fair-play-ul financiar, echipe bogate având „dureri de cap” din cauza normelor impuse de UEFA începând cu sezonul 2011-2012, în încercarea de a asigura un echilibru între cheltuielile și veniturile cluburilor. În ceea ce privește finanțele cluburilor, nu este ca și cum managerii, asemeni pariorilor, ar primi un Betfair bonus fără depunere ca să se distreze în voie. Fiecare ban care iese din club trebuie să fie acoperit de încasări pe măsură.

Altfel, șeicii care au invadat fotbalul european ar putea veni „de acasă” cu câteva miliarde de euro cu care ar cumpăra tot ce este mai bun pe piața transferurilor și ar dezechilibra cu totul o competiție în care există deja multe inechități.

FC Barcelona nu a putut să semneze un nou contract cu Lionel Messi din cauza prevederilor financiare din regulamentul LaLiga, dar și a datoriilor uriașe, de 1,17 miliarde de euro. Starul argentinian a semnat cu PSG, pentru un salariu net de 41 de milioane de dolari pe sezon, iar mulți s-au revoltat, considerând că francezii încalcă fair-play-ul financiar instituit de forul fotbalistic european.

„Cunoaștem regulile fair-play-ului financiar și le vom respecta întotdeauna.”, a venit replica președintelui lui PSG, Nasser Al-Khelaifi. „Înainte de orice mutare, îi consultăm pe specialiștii care lucrează în departamentele comercial, financiar și juridic. Dacă nu am fi avut capacitatea să îl aducem pe Lionel, nu am fi făcut-o.

Limita a fost mărită la 30 de milioane de euro

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Concret, FPF (fair-play-ul financiar) urmărește să împiedice cluburile să cheltuiască mai mult decât câștigă, pentru ca stabilitatea acestora să nu fie pusă în pericol pe termen lung.

Inițial, cheltuielile puteau fi cu cel mult 5 milioane de euro mai mari decât încasările pe un exercițiu financiar de trei ani.

Ulterior, limita a fost ridicată la 30 de milioane de euro, cu amendamentul că patronii trebuie să garanteze din resurse proprii acoperirea deficitului.

Respectarea FPF este verificată de Organismul de Control Financiar al Cluburilor. Sunt luate în considerare doar cheltuielile cu transferurile, salariile angajaților (inclusiv ale fotbaliștilor) și dividendele. În raportul financiar nu sunt incluse încasările din ticketing, drepturi tv, publicitate, mechandising sau banii investiți în infrastructură, în terenuri de antrenament sau în dezvoltarea sectorului juvenil.

Cluburile care încalcă regulile pot primi următoarele pedepse, în funcție de gravitatea infracțiunii:
• avertisment;
• amendă;
• depunctare;
• excludere din competițiile organizate de UEFA;
• interdicția de a mai face transferuri;
• descalificarea dintr-o competiție aflată în desfășurare.

În februarie 2020, s-a anunțat că Manchester City a fost exclusă din cupele europene pentru două sezoane, după ce a încălcat regulile impuse de fair play-ul financiar.

„Manchester City își exprimă dezamăgirea față de decizia luată de UEFA, dar nu suntem surprinși de anunțul făcut în această seară. Clubul se va îndrepta către Tribunalul de Arbitraj Sportiv”, au reacționat „cetățenii”.

Ulterior, campioana Angliei a avut câștig de cauză și a participat în Liga Campionilor.

Criticat intens de oamenii de fotbal, regulamentul privind fair-play-ul financiar poate suferi modificări în viitorul apropiat. Există chiar varianta „abolirii” lui.

Aleksander Ceferin, președintele UEFA, a confirmat că este posibil ca acest regulament să fie înlocuit cu un buget maxim de salarii și cu o „taxă pe lux”.

Cluburile europene ar urma aibă fondul de salarii egal cu 70% din încasări, iar echipele care ar depăși acest procent ar urma să plătească o taxă echivalentă cu suma cu care s-a depășit bugetul regulamentar. Respectiva taxă ar fi împărțită între celelalte cluburi din competiție.

Deocamdată, aceste discuții nu privesc fotbalul românesc, în care se fac doar două-trei transferuri pe bani într-o perioadă de mercato.

ȘTIRI