Cazul fostului dispensar din Fălticeni intră sub lupa unei comisii organizate la ordinul Prefectului. Este solicitată și trimiterea Corpului de Control al Ministerului CulturiiLocal

Cazul fostului dispensar din Fălticeni intră sub lupa unei comisii organizate la ordinul Prefectului. Este solicitată și trimiterea Corpului de Control al Ministerului Culturii

       Accesări: 3412

Reprezentanții guvernului în teritoriu vor să facă lumină în cazul Casei Morțun. Cazul imobilului din cartierul Maior Ioan, demolat parțial, a intrat și în atenția Prefectului Sucevei. Alexandru Moldovan a dispus vineri, 29 iulie, prin ordin, organizarea unei comisii interinstituționale pentru verificarea situației.

Din comisie vor face parte reprezentanți ai Instituției Prefectului Județul Suceava, Direcției Județene pentru Cultură, Inspectoratului de Poliție județean și ai Inspectoratului Județean în Construcții.

În comunicatul de presă remis de Prefectura Suceava se arată că prin această decizie se urmărește verificarea situației imobilului de pe strada Maior Ioan, nr. 11, raportată la „prevederile imperative ale legii privind protejarea monumentelor istorice”.

Comisia va fi sub coordonarea subprefectului Cristian Șologon și își va desfășura activitatea în perioada 29 iulie – 2 august 2022.

Rezultatul verificărilor și eventualele măsuri dispuse vor fi făcute publice.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

În același context, pe baza precizărilor transmise de către Direcția Județeană pentru Cultură Suceava, prefectul Alexandru Moldovan a solicitat ministrului Lucian Romașcanu să dispună trimiterea Corpului de Control al Ministerului Culturii pentru verificarea chestiunilor semnalate.

Imobilul de pe strada Maior Ioan a fost până de curând clădire medicală, unde în trecut au mai funcționat dispensarul uman, Circa Sanitară nr.1 și spitalul TBC.

Clădirea are aproximativ 150 de ani vechime, ea aparținând lui Emanoil Morțun, magistrat și, ulterior, prefect al județului la finele anilor 1800.

La momentul actual, lucrările de demolare sunt oprite, după ce profesorul Ioan Ilișescu s-a urcat pe imobil, în semn de protest. Cu câteva zile înaintea acestui episod, el a solicitat Direcției Județene pentru Cultură declanșarea procedurii de clasare.

Clădirea beneficiază acum de statutul de monument istoric.

ȘTIRI