Anul școlar viitor va începe cu noutăți importante. Trei proiecte vor aduce un aer proaspăt și modern în actul educațional local, schimbări așteptate atât de elevii, cât și de profesorii din municipiul Fălticeni. Beneficiarii acestora sunt Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, Colegiul Național „Nicu Gane”, Școala Gimnazială „Ion Irimescu” și Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”.
Printre investiții se află și un proiect pentru construirea unei noi cantine școlare, cea de-a doua finanțată din bugetul local, care va dispune și de două săli de cursuri aflate la etajul imobilului.
Lucrările sunt foarte avansate și se vor încheia vara aceasta, după cum precizează șeful de șantier Gheorghe Brânză.
Obiectivul este pus în operă la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, pe un segment al terenului de sport.
Dotările cantinei și bucătăriei vor fi achiziționate cu fonduri de la bugetul local, iar cele pentru sălile de cursuri prin fonduri externe. Proiectul este realizat după ultimele norme impuse de ISU și DSP.
Materiale de calitate
La construirea cantinei sunt utilizate cele mai bune materiale, în ceea ce privește cărămida, betonul, tencuielile și materialul pentru anveloparea exterioară.
Tâmplăria PVC este un profil vârf de gamă, realizat în Germania, la fel ca și materialele utilizate la pardoseli.
Ca element distinct, cantina dispune de un tip de șarpantă „ascunsă”.
Clădirea va avea la parter bucătăria, sala de mese, spațiile de depozitare alimente și toate circuitele necesare pentru fluxul de lucru.
La etaj vor fi două săli de cursuri, camera profesorilor și trei grupuri sanitare, pentru elevi și cadre didactice.
Cantina se remarcă prin spațiile vitrate mari ce vor permite luminii naturale să „inunde” sălile de curs și sala de mese.
Clădirea va fi una eficientă termic, astfel încât consumul de energie și gaz natural va fi minimizat. Acesta va beneficia, potrivit legislației în vigoare, de o scarp metalică pentru urgență la incendiu, dar și rampă pentru ca elevii cu dizabilități să aibă acces la sala de mese.
Lucrările sunt realizate în proporție de 75%. La momentul actual este montată bariera termică exterioară, sistemul de anvelopare, care va contribui la creșterea confortului termic pe perioada sezonului rece.
Potrivit șefului de șantier, lucrările vor fi finalizate la sfârșitul lunii august. În altă ordine de idei, „cantina școală” va deveni funcțională la începutul anului școlar viitor, care va debuta în luna septembrie.
Școala „Mihail Sadoveanu” va fi cea de-a doua unitate de învățământ din Fălticeni care va putea asigura mese proaspete și calde pentru elevii de la ciclul primar și gimnazial.