Bisericile și mănăstirile din zona Fălticeni au primit Sfânta Lumină în noaptea sărbătorii de ÎnviereReligie

Bisericile și mănăstirile din zona Fălticeni au primit Sfânta Lumină în noaptea sărbătorii de Înviere

       Accesări: 832

Binecuvântare în noaptea de Înviere. Credincioșii din zona Fălticeni au primit și anul acesta Sfânta Lumină la slujba închinată celei mai mari sărbători creștine. Lumina Harică a fost adusă de la Ierusalim la București de o delegație a Patriarhiei Române, iar de aici a ajuns pe Aeroportul Internațional de la Suceava cu un avion de mici dimensiuni.

Ea a fost împărţită preoţilor veniţi din judeţul Suceava, dar și din Ucraina.

Delegația Protoieriei Fălticeni, condusă de protoiereul Adrian Dulgheriu, a adus Sfânta Lumină și pentru creștinii din parohiile arondate.

Lumina harică a fost împărțită sâmbătă seara din curtea Bisericii „Sfântul Ilie”.

Mai mulți preoți ai protopopiatului Fălticeni, dar și preoți de la mănăstirile din împrejurimi au primit, la orele serii, Sfânta Lumină de la protoiereul Adrian Dulgheriu.

„Ziua Învierii! Să ne bucurăm popoare! Acesta este mesajul pe care Biserica îl transmite tuturor creștinilor din întreaga lume.”, a spus părintele protoiereul Adrian Dulgheriu. „Este o bucurie că și anul acesta, prin voia lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Î.P.S. Calinic am primit Sfânta Lumină și ne bucurăm de minunea care an de an vine asupra întregii Ortodoxii. Să ne dea Dumnezeu sănătate, pace, bucurie. Domnul Hristos să fie alături de noi în toate zilele vieții noastre. Hristos a Înviat!”

Slujba de Înviere este oficiată la miezul nopții.

La finalul acesteia preoții citesc Pastorala, un mesaj special adresat de episcop, mitropolit sau patriah cu ocazia sărbătorii de Înviere. Un cuvânt de învățătură similar este transmis și la Crăciun.

Duminică la amiază va fi săvârșită slujba Vecerniei Învierii Domnului sau a doua Înviere, în toate bisericile ortodoxe din România.

Lumina Sfântă de la Ierusalim este adusă de 13 ani, fără întrerupere, în nordul Moldovei.

Focul haric, pogorât la Biserica Sfântului Mormânt, este împărțit în toată țara, după ce preoții din delegația Patriarhiei Române îl aduc pe aeroportul din București.

ȘTIRI