Biserica din satul Forăști va fi sfințită pe 14 mai. Slujba de târnosire va fi oficiată de Prea Sfințitul IgnatieReligie

Biserica din satul Forăști va fi sfințită pe 14 mai. Slujba de târnosire va fi oficiată de Prea Sfințitul Ignatie

       Accesări: 4723

Cu credință, devotament și răbdare au construit un lăcaș pentru suflet. Biserica din satul Forăști va îmbrăca haine de sărbătoare peste câteva zile, când va avea loc slujba de târnosire. Lucrările de zidire și pictură, ce au durat 22 de ani, s-au încheiat în urma strădaniilor preotului paroh Florin Sava, ajutat de numeroși oameni de bine.

Pregătirile pentru eveniment sunt în toi.

Sfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” va avea loc pe 14 mai, în Duminica Samarinencei.

Slujba de târnosire va fi oficiată de Prea Sfințitul Ignatie, episcopul Hușilor, care a primit binecuvântarea de la Î.P.S. Calinic pentru oficierea evenimentului religios.

Vor mai participa protoiereul Adrian Dulgheriu, preoți, dar și diaconi invitați la evenimentul târnosirii.

Mahanu Design

Lucrările de construire ale bisericii au fost realizate între anii 2000 și 2010, piatra de temelie fiind fost pusă de Î.P.S. Pimen.

Începând cu anul 2010 au fost săvârșite slujbe în biserică. Lucrările de pictură murală s-au desfășurat între anii 2014 și 2022.

În tot acest timp au fost construite clopotnița și casa de prăznuire.

Biserica dispune și de un altar de vară.

Din donațiile localnicilor și altor oameni de bine, icoanele catapetesmei au fost înfrumusețate într-un mod deosebit, astfel încât sunt puse în valoare mai bine.

Slujba dedicată sfințirii Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” va începe de sâmbătă, 13 mai, de la ora 18, cu slujba Vecerniei, iar duminică, 14 mai, de la ora 7, va începe programul liturgic.

Întâmpinarea Prea Sfințitului Ignatie va avea loc la ora 8, după care va fi oficiată târnosirea bisericii, iar după ora 9 va fi săvârșită Sfânta Liturghie.

Preotul paroh Florin Sava anunță că timp de trei zile, în perioada 14 – 16 mai, credincioșii se vor putea închina în Sfântul Altar, tradiție care se păstrează și azi în Biserica Ortodoxă Română.

ȘTIRI