Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” continuă traseul succesului. Elevii au obținut 28 de premii în cadrul olimpiadelorEducație

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” continuă traseul succesului. Elevii au obținut 28 de premii în cadrul olimpiadelor

       Accesări: 2825

28 este numărul premiilor cu care se mândrește, până la această dată, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”. Este vorba despre trei elevi clasați pe locul al treilea, trei mențiuni și un premiu special la fazele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare. La acestea se adaugă alte 21 de premii și mențiuni obținute la etapele județene.

Lista elevilor care au contribuit la creșterea prestigiului Colegiului, prin rezultatele bune și foarte bune pe care au reușit să le obțină, este destul de lungă, însă pentru efortul făcut, pentru strădania lor, pentru echipa minunată pe care au creat-o împreună cu profesorii ce i-au susținut, îndrumat și pregătit, se impune a fi prezentată: Erik-Alexandru Pantea (clasa a X-a B) – Premiul al III-lea, faza Națională a Olimpiadei de Istorie (prof. dr. Elena Deleanu), Diana-Maria Tîrziu (clasa a IX-a D) – Premiul special, faza Națională Olimpiada de Religie Ortodoxă (prof. Marieta-Maria Peiu), Marina-Elena Huza (clasa a XII-a G) – Premiul al III –lea, Olimpiada disciplinelor din aria curriculară „Tehnologii” (prof. Claudia Suseanu, Florentina Crăciun, Ionela Scripcă), Daniel Herlea (clasa a VI-a) – Premiul al III-lea și Anisia Maftei, Maria Macovei, Eusebiu Stas (clasa a VI-a) – Mențiune, Concursul Național de Fizică PHI (prof. dr. Mihaela Jarcău).

La etapele județene ale olimpiadelor și concursurilor pe discipline, elevii Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” au obținut chiar mai multe premii.

Șase premii I la fazele județene ale olimpiadelor și concursurilor au fost obținute de următorii elevi: Raisa Andrian (clasa a X-a A) la disciplinele Limba Rusă Maternă și respectiv Religie Ortodoxă de Rit Vechi, Nina Anisimoae (clasa a XI-a B), la disciplina Limba Rusă Maternă, ambele eleve fiind pregătite de profesoara Valentina Nazarov, Marina-Elena Huza (clasa a XII-a G), Marina-Erika Parasca (clasa a XI-a G) – Olimpiada la disciplinele din aria curriculară „Tehnologii”, specializarea Industrie textilă și pielărie/Tehnician Designer Vestimentar, eleve pregătite de prof. dr. Țuca Mariana-Silvia, prof. Claudia Suseanu, prof. Crăciun Florentina, Stanciu Geanina, Scripcă Ionela, Mihai-Cristian Buga (clasa a XI-a E) – Olimpiada din aria curriculară „Tehnologii”, specializarea Electronică, automatizări, Telecomunicații/Tehnician operator tehnică de calcul, pregătit de profesorii Daniela-Elena Onuțu, Elena Savu și Samuel Dumbravă.

La acestea se adaugă cele cinci premii II câștigate de elevii: Erik-Alexandru Pantea (clasa a X-a B) – Premiul al III-lea, faza Națională a Olimpiadei de Istorie (prof. dr. Elena Deleanu), Denisa-Gabriela Kuczak (clasa a X-a A) – Olimpiada de limbi romanice, Limba Italiană, pregătită de profesoara Simona-Magdalena Trușcan, Giovani-Florin Bratu (clasa a XI-a E) – Olimpiada din aria curriculară „Tehnologii”, specializarea Electronică, automatizări, Telecomunicații/Tehnician operator tehnică de calcul, îndrumat de profesorii Daniela-Elena Onuțu, Elena Savu și Samuel Dumbravă, Maria-Magdalena Huza (clasa a XII-a G) și Diana-Elena Gheban (clasa a XI-a G) – Olimpiada la disciplinele din aria curriculară „Tehnologii”, specializarea Industrie textilă și pielărie/Tehnician Designer Vestimentar (prof. dr. Țuca Mariana-Silvia, prof. Claudia Suseanu, prof. Florentina Crăciun, prof. Geanina Stanciu și prof. Ionela Scripcă).

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Locul al III-lea la etapa județeană a Olimpiadei de limba engleză a fost adjudecat de David-Mihai Șorodoc (clasa a IX-a A), elev susținut și pregătit de prof. dr. Raluca-Iuliana Suciu, dar și de Veronica Alexandru (clasa a X-a A) și Cosmina-Ecaterina Chirilă (clasa a XI-a A) ambele participante la Olimpiada de Tehnologia Informației OJTI secțiunea TIC, îndrumate de prof. Simona-Maricica Murărescu și prof. Bogdan Dumitriu.

Premii importante au adus și elevii Șodolescu Thea (clasa a IX-a A), mențiune la faza județeană a Olimpiadei de limba engleză (îndrumător, prof. dr. Raluca-Iuliana Suciu), Maria-Mădălina Antoniac, (clasa a X-a C) – Olimpiada de Științe Socio-Umane, disciplina Logică, Argumentare și Comunicare, Adrian Ileana (clasa a XI-a A), care a obținut două mențiuni, participând la Olimpiada de Tehnologia Informației OJTI secțiunea TIC (prof. Simona-Maricica Murărescu și prof. Bogdan Dumitriu), Andrei-Codrin Floria (clasa a X-a A), Iustin Iacob (clasa a IX-a D) – mențiune tot la Olimpiada de Tehnologia Informației OJTI secțiunea TIC, (prof. Simona-Maricica Murărescu și prof. Bogdan Dumitriu) și Alexandru-Ioan Maleș (clasa a IX-a A) – care a obținut o mențiune la etapa județeană a Olimpiadei de Biologie, sub îndrumarea profesoarei Vergilia Bacalu.

Menționăm faptul că mulți dintre elevii campioni sunt foști gimnaziști ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”: Erik-Alexandru Pantea, Alexandru-Ioan Maleș, Adrian Ileana, Raisa Andrian, Thea Șodolescu, David-Mihai Șorodoc.

ȘTIRI