Accident rutier în Boroaia. Coliziune între un autoturism și un autotren. Trei persoane au primit îngrijiri medicaleRural

Accident rutier în Boroaia. Coliziune între un autoturism și un autotren. Trei persoane au primit îngrijiri medicale

       Accesări: 8905

Modul SMURD al Detașamentului de Pompieri Fălticeni a intervenit, în această după amiază, în zona localității Boroaia, în urma unui accident rutier.

Potrivit informațiilor de la fața locului, la intrarea în Boroaia, dinspre Praxia, s-a produs o coliziune între un autoturism si autotren.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Bucovina” Suceava a transmis că în urma evenimentului rutier, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale. Acestea nu erau încarcerate.

Victimele au primit ajutor din partea lucrătorilor Serviciului Județean de Ambulanță și SMURD. Răniții, o femeie și doi bărbați, vor fi transportați la spital.   

Polițiștii urmează să stabilească cauzele care au dus la producerea accidentului.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Sursa video / foto: ISU Suceava

ȘTIRI