Accident rutier grav în comuna Drăgușeni. 11 persoane sunt implicate. Este activat Planul Roșu de IntervențieRural

Accident rutier grav în comuna Drăgușeni. 11 persoane sunt implicate. Este activat Planul Roșu de Intervenție

       Accesări: 20628

Final de săptămână marcat de un accident rutier grav. Trei mașini, două autoturisme Hyundai și Ford, și o autoutilitară s-au ciocnit duminică, 25 iunie, în centrul comunei Drăgușeni, în urma impactului mai multe persoane fiind rănite. Sunt 11 persoane implicate, dintre acestea nouă sunt adulți și doi sunt minori.

Accidentul s-a petrecut, în jurul orei 18:30, pe DN2 (E85), pe un sector de drum marcat cu linie continuă și pe fondul unui carosabil umed.

Impactul dintre autoutilitară și autoturismul Hyundai s-a produs frontal, în timp ce coliziunea cu mașina Ford s-a produs lateral.

În urma ciocnirii, autoturismul Ford Focus s-a rotit pe șosea, oprindu-se în gardul din fața unui magazin, de la intersecția cu drumul spre Broșteni, în timp ce coliziunea cu mașina Hyundai Santa Fe s-a produs în zona Hanului Drăgușeni.

La fața locul accidentului au fost trimite mai multe echipaje ale Ambulanței, Pompierilor și paramedicilor SMURD, Poliției Rutiere, inclusiv un elicopter SMURD.

Mahanu Design

Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

Din imaginile surprinse imediat după accident, se poate observa că pe carosabil se află trei persoane rănite, iar încă una se află în șanțul betonat.

Pe fondul acestui accident grav, IPJ Suceava a dispus măsuri deosebite.

La nivelul instituției s-a format echipa operativă constituită din polițiști rutieri din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, dar și din cadrul Serviciului Rutier IPJ Suceava.

Pentru gestionarea situației, la nivelul județului Suceava s-a activat Planul Roșu de Intervenție.

Cum s-a produs accidentul?

Din primele verificări s-a constatat faptul că șoferul unei autoutilitare, în care se mai aflau patru persoane, și care se deplasa din direcția Fălticeni către Roman, a pătruns pe contrasens unde a lovit, succesiv, două autoturisme care circulau în coloană, din sens opus.

În urma accidentului, doi bărbați au fost răniți grav, (ambii în autoutilitara care a pătruns pe contrasens), dar și rănirea ușoară a altor doi pasageri din autoutilitară și a șoferului acesteia.

Din celelalte două autoturisme implicate s-au rănit ușor patru adulți și doi copii, care, conform celor declarate de polițiști, nu au probleme majore.

Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. La spital li s-au prelevat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

11 persoane implicate în accident

La fata locului au fost alocate două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, 7 ambulanțe SAJ, 3 echipaje SMURD și un elicopter.

La ora 19, circulația este blocată pe ambele sensuri.

În urma evaluării cadrelor medicale, o victimă este inconștientă, iar celelalte 10 aveau diferite traumatisme.

Persoanele rănite au primit îngrijiri medicale și au fost stabilizate, fiind transportate la spital.

Unui bărbat în vârstă de 35 de ani i-au fost aplicate manevre de resuscitare. Victima a fost transportată cu ambulanța SMURD TIM către un spital din Iași.

Polițiștii desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI