Accesări: 6052

Atenție sporită la trecerile de pietoni! Un nou accident s-a petrecut vineri în municipiul Fălticeni. O femeie de 31 de ani a fost lovită de un autoturism condus de un localnic.

Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 11.30, pe strada Republicii, în apropiere de CEC Bank.

Femeia, domiciliată în Fălticeni, venea de la bazar și se îndrepta spre Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” pentru a-și aduce fetița de la școală.

Ea s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, iar când mai avea doar un pas, până la scuarul ce desparte cele două sensuri de mers, ea a fost accidentată.

Lovită de un autoturism Opel Zafira, victima a fost proiectată la câțiva metri distanță de la locul impactului.

Mașina era condusă de un bărbat din Fălticeni, în vârstă de 64 de ani, care se deplasa spre zona centrală. Oamenii legii spun că accidentul s-a petrecut pe trecerea de pietoni. Locul este semnalizat cu indicator și marcaj rutier.

Un echipaj al Ambulanței i-a acordat primele îngrijiri persoanei rănite. Victima a fost transportată la spitalul din Fălticeni. Persoana a rămas internată aici pentru investigații suplimentare.

Femeia s-a ales cu leziuni în zona capului.

Șoferul a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările.

Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI