10 fălticeneni s-au clasat pe locul III la etapa de calificare din cadrul Turneului Național de Pescuit la Crap IntercluburiSport

10 fălticeneni s-au clasat pe locul III la etapa de calificare din cadrul Turneului Național de Pescuit la Crap Intercluburi

       Accesări: 1724

Perseverența este mama succesului. După mai multe participări la diferite concursuri, 10 fălticeneni au reușit să se remarce la una dintre importante competiții de pescuit sportiv la crap. Ei au participat recent etapa de calificare la Turneul Național Intercluburi unde s-au clasat pe podium.

Este vorba despre membrii clubului Fishing Team Fălticeni care au obținut locul III în clasamentul general.

În sportul unde experiența și norocul contează la fel de mult, Bogdan Bîrliba, Cozmin Ciobanu, Alexandru Iordăchioaia, Daniel Zamă, Sebastian Roșu, Ștefan Barbacariu, Vlad Bendescu, Ștefan Puitău, Andrei Sofronie și Liviu Mitrea au demonstrat că sunt pregătiți să concureze cu cele mai bune cluburi din România.

Au avut nevoie de un an de antrenamente la pescuit, dar și studiu strategic, pentru atingerea acestui obiectiv deloc ușor.

Cei 10 fălticeneni au participat etapa de calificare a regiunii Moldovei, competiție desfășurată în condiții meteorologice extreme (+35 grade și furtuni puternice).

Mahanu Design

Clubul de pescuit sportiv Fishing Team Fălticeni a reprezentat orașul natal, dar și județul Suceava la etapa Turneului Național Intercluburi, concurs care se desfășoară pe patru regiuni și reunește printre cele mai bune cluburi la nivel național.

Concursul s-a desfășurat la Focșani, pe lacul Carp Arena Carpănoaia.

Fălticenenii, clasați pe locul III, au reușit să prindă cantitatea de 570,14 kilograme de crap, ulterior eliberat în mediul acvatic. Cea mai mare captură a fost un crap de peste 9 kilograme.

Performanța reprezintă cel mai bun rezultat de până acum, iar cei 10 pasionați de pescuit sportiv vor să aducă noi cupe în palmares.

Prezența la competiția națională se datorează mai multor sponsori, iar membrii clubului au ținut să le mulțumească pe această cale: Raitar, Ceztrans Company, Service Auto Oanea, Apa Fântâna Mare.

ȘTIRI