Viteză record pe un drum public. Polițiștii din Fălticeni l-au depistat pe șoferul unui BMW gonind cu 200 km/hLocal

Viteză record pe un drum public. Polițiștii din Fălticeni l-au depistat pe șoferul unui BMW gonind cu 200 km/h

       Accesări: 101676

La „vânătoare” de vitezomani. Agenții Poliției Rutiere Fălticeni desfășoară în acest sfârșit de săptămână acțiuni de prevenire pe linia producerii de accidente, iar rezultatele nu au încetat să apară. Doar sâmbătă, 15 mai, au fost reținute 15 permise de conducere pentru abateri la regimul circulației.

Și cum graba strică treaba, chiar și la volan, șoferii care apăsat prea tare pedala de accelerație nu vor mai putea circula în următoarele 90 de zile.

Cel mai grăbit dintre șoferi a fost un tânăr de 21 de ani, din comuna Baia.

El a fost surprins cu 200 km/h pe DN 2E, între localitățile Cornu Luncii și Rădășeni, în apropiere de locul unde acum patru ani s-a întâmplat tragedia în care preotul Petru Gavril și alte cinci persoane și-au pierdut viața într-un teribil accident.

Oamenii legii spun că aceasta este cea ridicată viteză depistată anul acesta pe un drum național din România.

Pe tronsonul de drum dintre cele două localități sunt amplasate două panouri cu triunghi roșu și bulină neagră care atrag atenția conducătorilor auto asupra faptului că se află „într-o zonă cu risc ridicat de accidente”.

Însă nu toți șoferii țin cont de acest avertisment.

Este și cazul tânărului din Baia, care conducea un BMW Seria 5. Oamenii legii l-au luat ca din oală. El a fost depistat gonind cu mașina, în timp ce autospeciala de poliție se afla în mers.

Șoferul s-a ales cu amenda maximă, de 2.900 de lei, și cu permisul suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.

Cea mai ridicată viteză înregistrată în ultimii cinci ani, pe drumurile naționale din zona Fălticeni, este de 211 km/h. Șoferul, un tânăr din Fălticeni, a fost depistat pe 7 martie 2017, pe același tronson, tot între localitățile Cornu Luncii și Rădășeni.

Acțiunea pentru prevenirea accidentelor rutiere și depistarea vitezomanilor va continua și duminică.

Polițiștii Biroului Rutier Fălticeni acționează cu radare din mers, dar și dintr-un punct fix, aparatele fiind instalate atât pe un vehicul inscripționat, cât și pe un autoturism neinscripționat.

ȘTIRI